Decembrie, luna cadourilor cu premii muzicale

1650

Dacă au încheiat în forță anul școlar anterior, Karina-Andreea Mitroi și Rareș-Victorius Gionea-Banculea, elevi ai Liceului de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, de la clasa de pian a doamnei profesor Eugenia-Liliana Ștefănescu, aceștia au pășit cu dreptul și în acest an școlar. Chiar dacă majoritatea competițiilor s-au desfășurat online în anul școlar precedent, din cauza pandemiei, Karina, în clasa I, a reușit să obțină patru premii I și o mențiune, participând la concursuri naționale și internaționale, din Serbia și Bosnia. Iar Rareș, în clasa a IV-a, a reușit să ocupe locuri fruntașe, la aceleași concursuri, de la mențiune, până la premiul I.
Astfel, luna decembrie 2021 a debutat cu două premii I câștigate de cei doi elevi mai sus menționați, actualmente aceștia fiind în clasa a II-a, respectiv a V-a, premii obținute la Festivalul Internațional ,,Crinul de Piatră din Parâng”, Petroșani, ediția a IV-a, care s-a desfășurat pe 11-12 decembrie a.c., la Sala de marmură a Primăriei din Petroșani.
În palmaresul Karinei se adaugă și un reușit spectacol de balet, susținut în data de 19 decembrie 2021, la Școala de Dans din Craiova. Pentru lecțiile de balet de la fiecare sfârșit de săptămână, mica artistă face eforturi susținute de câțiva ani buni. Mulțumiri și primei sale profesoare de balet, Liliana Tăbuș, care i-a îndrumat primii pași ca balerină, în orașul în care locuiește, respectiv Târgu-Jiu! De menționat că, la sfârșitul lunii noiembrie 2021, cei doi elevi, Karina și Rareș, au participat la un master-class de pian, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București, în parteneriat cu Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, un proiect de amploare la nivel național, în cadrul căruia doamna lector univ. dr., Delia Pavlovici, căreia cu toții îi mulțumesc, i-a felicitat atât pe cei doi elevi participanți, cât și pe profesorul îndrumător, Eugenia-Liliana Ștefănescu, lăsând calea deschisă către o colaborare fructuoasă și în viitor.
Lor li s-a alăturat în acest an un alt talent, care promite mult și care, la repetiții, cu greu a mai plecat din fața instrumentului, de pe scenă, odată ce a început să cânte! Deoarece, după ce termina de cântat, spunea: ,,Mai vreau!” Este vorba de Eva-Sofia Nadolu, în vârstă de patru ani, care, la prima apariție pe scenă a dat dovadă de o pasiune și un curaj rar întâlnite! Și a obținut un valoros și bine meritat premiu I. Pe 20 decembrie a.c., cei trei elevi, Eva-Sofia Nadolu (preșcolar), Karina-Andreea Mitroi (clasa a II-a) și Rareș-Victorius Gionea-Banculea (clasa a V-a), au participat cu succes la serbarea ,,Fulgi de nea”, a clasei a V-a, dedicată sărbătorilor de iarnă și desfășurată în sala de audiție a Liceului de Arte ,,Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, sub îndrumarea aceluiași coordonator dedicat, prof. Eugenia-Liliana Ștefănescu. Pe 21 decembrie 2021, Karina și Rareș au participat la concursul anual intern ,,Tinere talente”, de la nivelul Liceului de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, unde au obținut premiul I. Tot de la clasa de pian a doamnei profesor Eugenia-Liliana Ștefănescu, a mai obținut premiul I, Andrada-Cristiana Morcoașe, clasa a VI-a, iar premiul II, Anastasia Țurcaș și Edel-Mihai Croitoru, clasa a IV-a. A fost un semestru plin, care se apropie de final, cu multă muncă, dar și cu multe realizări și satisfacții! Felicitări tuturor!
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here