Sfinţii Mucenici Brâncoveni au fost canonizaţi de către Sfântul Sinod al B.O.R. la 20 iunie 1992, când s-a hotărât «ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, dar şi cu sfetnicul Ianache, să fie cinstiţi cu sfinţii, în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscrişi în sinaxar, cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii noastre», cu precizarea că martiriul, jertfa şi mucenicia în viziunea Bisericii noastre dreptmăritoare şi pentru înţelegerea Sfintei Scripturi reprezintă experienţa vieţii jertfite pentru credinţă, ca o mărturie fidelă a dragostei pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Să vă arătăm, fraţi creştini, că domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, un binecredincios şi iubitor de Hristos voievod, s-a născut în anul 1654 din părinţi renumiţi ai neamului românesc, după tată fiind din neamul domnitorului Matei Basarab (1632-1654), iar după mamă, fiind nepot de soră al domnitorului Şerban Cantacuzino (1678-1688), în timpul căruia, la anul 1688, s-a tipărit pentru prima oară, în întregime, Sfânta Scriptură în limba română. Rememorând faptele, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714, când dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea vârsta de 60 de ani, a primit sfârşitul mucenicesc prin sabie împreună cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, astăzi Istanbul, iar, trupurile Martirilor Brâncoveni au fost aruncate de turcii otomani în mare, de unde au fost scoase de către unii creştini milostivi, care le-au îngropat cu evlavie, în taină, nu departe de Constantinopol, în insula Halki, la Mănăstirea Maicii Domnului. Moaştele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în ţară, la anul 1720, de către doamna Maria, soţia sa, şi aşezate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria Voievodului.
,,Fiţi viteji, feţii mei! Am pierdut tot ce-am avut, măcar sufletele să ni le mântuim”!
Cu siguranţă, fraţi creştini, Constantin Brâncoveanu este unul dintre cei mai reprezentativi sfinţi, ca urmare a faptelor sale de excepţie care au marcat atât istoria poporului nostru, cât mai ales stabilitatea lui spirituală. Fiind format într-un mediu cărturăresc şi având conştiinţa unităţii de neam, reflectată mai ales în traducerea şi tipărirea Bibliei de la Bucureşti, în anul 1688, Sfântul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat Academia Domnească (1694), precursoare a Universităţii din Bucureşti, adăpostită în clădirile Mănăstirii «Sfântul Sava» din Capitală. Sfântul Constantin Brâncoveanu rămâne în conştiinţa Bisericii şi a poporului nostru ca un ctitor de mănăstiri şi de biserici, ridicând din temelie unele noi şi restaurând sau înzestrând altele mai vechi. Sunt emblematice, în acest sens, Mănăstirea «Hurez», cel mai vast ansamblu de arhitectură medievală din Ţara Românească şi Mănăstirea «Sâmbăta de Sus», din Ţara Făgăraşului, iar, dintre biserici, menţionăm Biserica «Sfântul Gheorghe Nou» din Bucureşti, sfinţită la 29 iunie 1707 de către Patriarhul Hrisant Notara al Ierusalimului, unde, mai târziu, în anul 1720, au fost aşezate osemintele ctitorului, prin grija soţiei sale, Doamna Maria Brâncoveanu.
Preot, Ioan VODISLAV, Parohia Pojogeni, Gorj
