De 8 martie – Sute de persoane de vârsta a treia, sărbătorite de autorităţi

306

Aproximativ 400 de persoane de vârsta a treia au sărbătorit Ziua Femeii la cluburile vârstnicilor din oraşul nostru. Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială şi-au propus ca pe 8 martie să îi sărbătorească şi pe domni, pentru ziua de 9 martie, astfel pensionarii au avut posibilitatea de a se distra şi a se bucura de o petrecere pe cinste, organizată special pentru ei.

Trecute de prima tinereţe, pensionarele din municipiul nostru au arătat că ştiu să petreacă pe cinste ziua lor. Autorităţile le-au pregătit o petrecere de zile mari, care s-a desfăşurat concomitent la toate Cluburile Vârstei a Treia din municipiul nostru. „Am hotărât ca de 8 martie să ne ocupăm şi de doamne şi de domni. Evenimentul se desfăşoară la fiecare club din oraş şi ne aşteptăm la o participare de aproximativ 400 de persoane”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu.
La Clubul Vârstei a Treia din strada Olteniţei, atmosfera de petrecere a fost asigurată de artişti ai Şcolii Populare de Artă, care prin melodiile interpretate au reuşit să ridice pensionarii de la mese şi să se prindă în hore. Doamnele au primit flori, prăjituri şi suc, iar domnii au primit mucenici, din partea reprezentanţilor autorităţilor locale.

Târgujencele au fost răsfăţate de ziua lor
Nu doar pensionarele au avut parte de surprize, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, ci şi restul doamnelor şi domnişoarelor din municipiul nostru. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au decis ca pe data de 8 martie târgujiencele să fie scutite de la plata biletelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun ale TRANSLOC-ului.
De asemenea, şoferiţele nu au plătit taxe în parcările cu plată de pe raza municipiului nostru. Trebuie precizat faptul că şi de Mărţişor târgujiencele au avut parte de aceleaşi atenţii, autorităţile ţinând să le răsfeţe şi de această dată.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here