Cum a scăpat justiția din Gorj un afacerist de acuzația de evaziune fiscală! Ancheta și judecata au durat aproape 7 ani, până s-a prescris fapta!

7839

Reprezentanții Tribunalului Gorj au fost extrem de sensibili, de fiecare dată, când presa a relatat despre parcursul anevoios al dosarului în care omul de afaceri motrean Ion Duralia era judecat pentru evaziune fiscală și a ținut să facă unele precizări ,,ca opinia publică să fie corect informată despre activitatea instituției”. Ba chiar și atunci când, în timpul judecății, printr-o încheiere de ședință, judecătorii i-au restituit acestuia două scutere de apă și un autoturism, Tribunalul Gorj a formulat, cu promptitudine, precizări. În final, cauza a fost finalizată cu ,,celeritate”, după trei ani și jumătate și 39 de termene, cu …încetarea procesului penal, din cauză că, între timp, faptele s-au prescris.

O anchetă a procurorilor începută în 2016, care viza comiterea a 14 acte materiale de evaziune fiscală, săvârșite de afaceristul motrean Ion (Neluțu) Duralia, patronul firmei Nelcar – Dam SRL, prin înregistrarea unor facturi falsificate în contabilitatea firmei s-a finalizat, în iulie 2019, cu trimiterea în judecată a omului de afaceri. Dosarul s-a judecat trei ani și jumătate la Tribunalul Gorj, timp în care s-au derulat 39 de termene, iar în final, luni, 6 februarie a.c., judecătorii au constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și au încetat procesul penal față de afaceristul Duralia. Intuind finalitatea dosarului, omul de afaceri nici nu s-a preocupat de achitarea prejudiciului la bugetul de stat. Banii n-ar fi fost o problemă, în condițiile în care, potrivit ultimelor date afișate de ANAF, firma lui Duralia a derulat afaceri de 11,8 milioane de lei (aproape 2,4 milioane de euro) și a înregistrat un profit de 893.000 de lei. Prin decizia pronunțată la începutul săptămânii, Tribunalul Gorj l-a obligat pe acesta, în solidar cu societatea Nelcar-Dam SRL, la plata sumei de 222.646 de lei către ANAF- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în urma admiterii acțiunii civile formulată de instituția statului. Judecătorii au menținut măsura sechestrului asigurător dispusă, în octombrie 2017, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj cu privire la o construcție, o spălătorie auto și două terenuri, care aparțin firmei și afaceristului. De asemenea, instanța a anulat înscrisurile falsificate, adică a mai multor facturi fiscale, din perioada martie 2011 – ianuarie 2012, care totalizau 830.000 de lei, emise în numele a două societăți din Drobeta Turnu Severin. Culmea este că omul de afaceri a fost reprezentat, pe parcursul procesului, și de trei avocați din oficiu care vor fi plătiți din fondurile Ministerului Justiţiei, singura sa cheltuială cu acest dosar fiind 4.000 de lei, sumă reprezentând cheltuieli judiciare statului, pe care a fost obligat să o plătească. Soluția Tribunalului Gorj nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here