Cu cupa pe masă!

629

Cupa României 2014, faza județeană, își va afla în acest weekend noua deținătoare, Gilortul Târgu Cărbunești și Vulturii Fărcășești luptând duminică la Bustuchin pentru trofeul pus în joc.

Asociația Județeană de Fotbal Gorj are zi plină duminică, atunci când, la Bustuchin, va decerna premiile pentru sezonul competițional 2013-2014, premierea făcându-se cu ocazia ultimelor două partide oficiale ale sezonului, finala Cupei României și o finală nou introdusă în calendarul competițional, Cupa AJF, o finală în care se vor înfrunta câștigătoarele celor două serii ale ligii a 5-a.

Gilortul, favorită
Cu un singur eșec în acest sezon, 2-3 chiar pe terenul de la Cărbunești cu Internațional Bălești, Gilortul Târgu Cărbunești pornește cu prima șansă în confruntarea cu Vulturii Fărcășești. Trupa lui Sorin Găman și-a propus să facă dubla cupă-campionat și are mari șanse să o și realizeze, asta în ciuda faptului că la echipa din Fărcășești s-au strâns în acest an o serie de jucători experimentați în jurul portarului Voinea. Lotul mult mai echilibrat, faptul că pe banca celor din Cărbunești stă Sorin Găman precum și acela că în această echipă se află jucători care au mai evoluat în liga a 3-a și vor să ajungă din nou acolo ne face să credem că Gilortul nu va avea mari probleme în a-și apropia cel de-al doilea trofeu al sezonului, însă cupa este o competiție a surprizelor, iar ambiția face de multe ori ca valoarea sau experiența să conteze mai puțin. În meciurile de campionat, Gilortul are două victorii în fața celor de la Vulturii Fărcășești, 2-1 în deplasare și 3-0 pe terenul de la Târgu Cărbunești.

Vulturii, la prima finală
Pentru Gilortul Târgu Cărbunești participarea în ultimul act al competiției nu este o premieră, echipa cărbuneșteană jucând finala și în sezonul precedent, când a fost învinsă după executarea loviturilor de departajare de echipa care a terminat în fața sa și în campionat, Știința Turceni. Dacă meciul de anul trecut, disputat la Baia de Fier, a fost unul extrem de echilibrat și a fost dus 120 de minute fără ca vreuna dintre combatante să înscrie, acum am putea avea o finală cu multe goluri, Gilortul marcând în acest sezon nu mai puțin de 109 goluri, în vreme ce Vulturii a înscris de 52 de ori. Dacă Gilortul este oarecum obișnuită cu prezența în fazele superioare ale Cupei României, pentru Vulturii Fărcășești este vorba de o premieră cel puțin pentru ultimii 10 ani, perioadă în care echipa din Fărcășești nu a jucat nicio finală.

cupeCupa AJF deschide show-ul
Înainte de a se juca finala Cupei României, cei împătimiți de jocul cu balonul rotund vor avea ocazia ca la Bustuchin să asiste și la o finală ce se va disputa în premieră. Asociația Județeană de Fotbal a luat decizia ca din acest an să organizeze și un meci între cele două câștigătoare ale seriilor Ligii a 5-a, în acest sezon urmând a se bate pentru acest trofeu Avântul Bărbătești și Triumful Borăscu, echipe care din campionatul viitor vor evolua în Liga a 4-a.
În pauza finalei Cupei României, AJF Gorj va face premierea pentru echipele situate pe primele trei locuri în competițiile de seniori, juniori sau copii ce le-a avut sub tutelă în sezonul 2013-2014, echipele de pe podium urmând a primi cupe, diplome și medalii. Ca premii, finalista Cupei României va primi din partea AJF Gorj două mingi, iar câștigătoarea va intra în posesia unui rând de echipament sportiv.

Finalele Cupei României – faza județeană – din ultimii 10 ani
2003-2004 (Stadion Municipal):
MVM Drăguţeşti – Viitorul Dumbrava Câlnic 4-5 (după penaltiuri)

2004-2005 (Stadion Municipal):
MVM Drăguţeşti – Minerul II Motru 7-0

2005-2006 (terenul II Stadion Municipal):
AS Drăguţeşti – Dinamo Inter Stăneşti 2-5

2006-2007 (Târgu Cărbunşeti):
Pandurii Padeş – Unirea Cruşeţ 0-3

2007-2008 (Sadu):
Unirea Cruşeţ – Jiul Rovinari 1-4

2008-2009 (Sadu):
Unirea Cruşeţ – Ralbex Turcineşti 1-3

2009-2010 (Rovinari):
Unirea Cruşeţ – Petrolul Ţicleni 0-3

2010-2011 (Godineşti):
Unirea Cruşeţ – Ralbex Turcineşti 0-1

2011-2012 (Mătăsari):
Petrofac Ţicleni – Ştiinţa Turceni 2-1

2012-2013 (Baia de Fier):
Ştiinţa Turceni – Gilortul Cărbuneşti 0-0 (4-3 penaltiuri)
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here