Craiova a oficializat despărțirea de Balint!

999

Universitatea Craiova s-a despărțit de antrenorul Laszlo Balint după doar 7 meciuri. Duminică, fostul tehnician din Bănie aducea un succes important pentru formația sa, care se impunea cu 2-1 în derbiul cu FCU. A fost singura victorie în patru jocuri din Superligă și prea puțin pentru a-i salva scaunul lui ,,Gyuszi”, care termină mandatul la Universitatea cu două victorii, trei rezultate de egalitate și două înfrângeri. Potrivit unor surse, mai mulți jucători de la Craiova s-au plâns de metodele de antrenament ale lui Balint și i-au reproșat acestuia și staff-ului său condiția fizică precară a echipei din startul sezonului. Dan Nistor și Ionuț Vînă au fost și excluși din lot, dar se pare că vor fi reprimiți de noul antrenor. Mirel Rădoi este cel care preia banca tehnică a Universității, fostul selecționer fiind o dorință mai veche a patronului Mihai Rotaru. Rădoi va debuta la partida cu Zorya Lugansk, de joi. Meciul dintre Universitatea Craiova și ucraineni se dispută pe Stadionul ,,Ion Oblemenco”, de la ora 20.30. Partida contează pentru turul 3 din Conference League, iar oltenii pornesc cu handicap de un gol. Potrivit Prosport, Alexandru Ișfan și Grigore Turda, ambii de la FC Argeș, sunt primii doi fotbaliști pe care Rădoi i-ar vrea în Bănie. Alături de antrenorul mehedințean, la Craiova vor mai sosi Florin Constantinovici, Robert Tufiși și Mihai Ianovschi. În vârstă de 41 de ani, Rădoi este liber de contract din noiembrie 2021, de când a plecat de la echipa națională. A mai antrenat la FCSB (iulie – noiembrie 2015) și România U21 (martie 2018-noiembrie 2019).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here