Craiova a încheiat anul pe doi

1766

Universitatea Craiova a remizat pe terenul campioanei CFR Cluj, într-un meci în care jucătorii au părut că se gândesc la scurta vacanţă de iarnă. Oaspeţii au avut ocaziile mari ale primei reprize, dar Bălaşa (27) şi Mamut (33) nu l-au putut învinge pe Bălgrădean din poziţii ideale. Ardelenii au dat replica după pauză, când Burcă putea fructifica un corner bătut de Deac (53). Coşmarul juveţilor, Vinicius, putea să-i ducă pe feroviari în avantaj, dar s-a pierdut cu firea când a scăpat singur cu Pigliacelli. În minutul 89, Ovidiu Bic a prins o ,,torpilă” de la marginea careului, mingea a lovit transversala şi a căzut după linie, dar arbitrii nu au putut stabili dacă balonul a intrat cu toată circumferinţa în poartă. Papură a fost eliminat pentru proteste. Craiova a terminat anul pe locul doi, neînvinsă în jocurile din deplasare.
CFR Cluj –Universitatea Craiova: 0-0
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea (Susic, 75), Burcă, Vinicius, Camora – Deac, Soares (Păun, 82), Djokovic – Gâdea (Chipciu, 9, Pereira 75), Debeljuh, Costache (Itu, 81). Antrenor: Edward Iordănescu.
U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Papp (M.Constantin, 70), Bancu – Nistor, Bic, Cicâldău – V.Constantin (Bărbuţ, 56), Mamut, Ofosu. Antrenor: Corneliu Papură.
Cartonaşe galbene: Susic, Păun, Pereira / Papură (antrenor), Mamut, Ofosu
Cartonaş roşu: Corneliu Papură 90+2 (pentru proteste).

Papură: Nu sunt mulţumit de rezultat
Antrenorul Universităţii, Corneliu Papură, a declarat că echipa şi-a revenit după eşecul cu FCSB şi putea câştiga în Gruia. Fostul apărător central a mai spus că eliminarea sa a fost injustă. „De rezultat nu sunt mulțumit, pentru că am avut ocaziile cele mai mari. Cred că am avut și un gol valabil spre final și nu pot fi mulțumit. E nedrept! Am tratat fiecare meci la fel, numai că în etapa trecută, în momentul în care am primit gol de la FCSB, am căzut psihic. Acum am arătat că avem caracter, că suntem o echipă puternică și ne putem mobiliza în momente grele. Nu știu de ce am fost eliminat. I-am atras atenția că a fost gol și atâta tot. Arbitrul a venit și mi-a dat al doilea galben. Cred că este o măsură prea dură în raport cu faza pe care a făcut-o“, a declarat tehnicianul oltenilor. Căpitanul Universităţii, Nicuşor Bancu, s-a săturat de locul doi şi speră ca, la finalul sezonului, Craiova să-şi recapete prima poziţie.,,Până la urmă eu zic că a fost un rezultat echitabil. Am făcut un meci foarte bun pe faza defensivă. S-a văzut că am avut o altă atitudine și ne bucurăm că ne-a ieșit jocul. Pentru mine și pentru echipă a fost un an prost, pentru că am pierdut campionatul în ultima etapă, acasă. A fost o mare dezamăgire atât pentru noi, cât și pentru familia Universității Craiova. Să sperăm că 2021 o să fie anul nostru. În acest sezon ne-am autopropus să fim mult mai tari din punct de vedere mental și să facem o figură frumoasă“, a spus internaționalul Craiovei. „Eu cred că astăzi meritam victoria! Am făcut un joc defensiv foarte bun. Am venit aici cu gândul să nu primim gol și s-a văzut de la început acest lucru. Acum vom merge în vacanță și ne vom reîncărca bateriile pentru returul ce va urma. Cred că am fost un pic mai calmi decât în meciul cu FCSB, nu ne-am pierdut capul. Nu vreau să mă uit înapoi. Important este că am terminat turul sănătoși și pe podium”, a adăugat Dan Nistor. Finanţatorul Mihai Rotaru a declarat că la Universitatea vor mai sosi trei jucători, iar Corneliu Papură va rămâne antrenor până la finalul sezonului.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here