Coplata a intrat în vigoare începând de luni

307

De la 1 aprilie, pacienţii sunt nevoiţi să achite coplata. Spitalele gorjene vor aproba, în cursul acestei săptămâni, cuantumul coplăţii. Coplata va fi încasată pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

De la 1 aprilie, pacienţii gorjeni, dar nu numai, sunt nevoiţi să plătească la externare o sumă cuprinsă între 5 şi 10 lei. Cuantumul exact al coplăţii va fi stabilit de fiecare spital în parte. Managerii spitalelor din judeţul nostru aşteaptă ca în cursul acestei săptămâni, consiliile de administraţie să aprobe cuantumul coplăţii. La Spitalul Orăşenesc Novaci, spre exemplu, conducerea unităţii a propus suma de 10 lei pentru coplată. „Miercuri se întruneşte Consiliul de Administraţie şi aprobăm coplata. Am propus suma de 10 lei. medicii mei au făcut un sondaj printre pacienţi şi aceştia au spus că 10 lei nu este o sumă mare. Coplata se va aplica doar pacienţilor internaţi după data de 1 aprilie”, a explicat Eufimia Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci. Pacienţii Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu şi cei ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu vor scoate din buzunare doar câte 5 lei la externare.

Pacienţi scutiţi de la coplată
Fac excepţie de la coplată: serviciile pentru internările obligatorii pentru bolnavii psihici prevăzuţi în articolele 105, 113 şi 114 din Codul Penal; cele dispuse prin ordonanţă dispusă de procuror pe timpul judecării sau urmăririi penale; serviciile oferite pacienţilor care necesită spitalizare de lungă durată (ani) şi servicii acordate pacienţilor pentru care criteriul de internare este urgenţa. Nu se percepe coplata de la: copii până la 18 ani, tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, bolnavi incluşi în programele naţionale de sănătate, cu condiţia să nu aibă venituri din pensie sau alte surse; pensionarii cu pensii sub 740 lei, care au venituri doar din pensie.
Categoriile de asiguraţi scutite de coplată fac dovada acestei calităţi cu documente eliberate de autorităţile competente că se încadrează în respectiva categorie, precum şi cu documente şi, după caz, declaraţie pe proprie răspundere că îndeplinesc şi condiţiile privind realizarea sau nu a unor venituri.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here