Controale în zona localurilor publice cu program prelungit

1200

Peste 90 de polițiști gorjeni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, subunităților de poliție teritoriale și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au acționat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza întregului județ, în zona localurilor publice cu program prelungit. ,,Cu ocazia controalelor efectuate au fost constatate patru infracțiuni la regimul rutier, fiind aplicate și 78 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 Rep., privind circulația pe drumurile publice, în cuantum de aproximativ 18.000 de lei. De asemenea, polițiști rutieri au reținut cinci permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 Rep., pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here