Consilierii județeni și consilierii locali IGNORĂ legea și cetățenii! Prefectul îi poate amenda!

1329

Niciun consilier local al Municipiului Târgu-Jiu nu a depus raportul prin care să-și justifice activitatea pe anul precedent, pentru care a încasat, lunar, o indemnizație de 1.186 de lei. Și în cazul consilierilor județeni situația e asemănătoare: doar trei dintre aceștia au considerat că e de bun simț să-și justifice activitatea în fața celor care i-au ales. Pentru nerespectarea dispozițiilor legale, aleșii locali riscă să fie sancționați de către prefectul județului, în calitatea sa de autoritate publică, reprezentant al Guvernului pe plan local, cu amenzi de până la 5.000 de lei.

Legislația aferentă statutului aleșilor locali reglementează obligativitatea, pentru consilierii locali și județeni, de a prezenta rapoarte de activitate anuale, rapoarte privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, în cazul primarilor, respectiv, rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor, pentru președinții de consilii județene. Mai exact, potrivit dispozițiilor privind obligațiile de informare pentru aleșii locali, așa cum sunt precizate la art.225 din Codul administrativ, ,,fiecare consilieri local, respectiv consilier județean, precum și viceprimarii, respectiv vicepreședinții consiliului județean sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale”. Cu toate acestea, în desconsiderarea prevederilor legale și a cetățenilor, niciunul din cei 21 de aleși în Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu nu a depus raport de activitate pentru anul 2020. Deși încasează o indemnizație de aproape 1.200 de lei, lunar, consilierii municipali nu au considerat necesar că trebuie să-și justifice activitatea față de alegători. Ba mai mult, pe site-ul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu nu se regăsesc nici rapoarte de activitate ale celor doi viceprimari și nici al primarului Marcel Romanescu. La Consiliul Județean Gorj, atât președintele instituției, Cosmin Popescu, cât și cei doi vicepreședinți și-au făcut publice rapoarte de activitate pentru anul trecut. Din cei 33 de consilieri județeni, care încasează, lunar, tot 1.200 de lei indemnizație, doar liberalii Cristinel Tănasie și Constantin Popescu și social-democratul Constantin Ștefan și-au depus rapoarte de activitate pentru anul precedent. Art.241 din Codul administrativ statuează că, ,,neprezentarea de către aleșii locali a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor”, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei. Potrivit legii, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se face de către prefect, așa că rămâne de văzut dacă prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu, în calitatea sa de autoritate publică, va institui vreo măsură împotriva celor care au ignorat legea.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here