Complicaţii la UCB, doi decani pe acelaşi post

782

O instanţă a Tribunalului Mehedinţi a pus Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu în faţa unei situaţii dificile. Asta deoarece, prin sentinţa pronunţată recent aici, una dintre facultăţile acestei instituţii de învăţământ superior a ajuns să aibă doi decani. Unul a fost numit în martie, după ce a obţinut funcţia prin concurs, iar celălalt şi-a redobândit astfel vechiul post din care a fost destituit, iniţial, cu doi ani în urmă. Instanţa de fond i-a dat dreptate fostului decan al Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative, Cornelia Tomescu Dumitrescu, acceptându-i fostei ocupante a postului şi drepturile salariale pierdute în ultimii doi ani. Instanţa nu a acceptat însă daunele morale solicitate de angajata UCB. Pentru că sentinţa nu este definitivă, conducerea universităţii va face recurs.

Senatul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a hotărât la finalul lunii septembrie 2013 că decanul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative, Cornelia Tomescu Dumitrescu, nu şi-ar fi îndeplinit îndatoririle profesionale conform funcţiei, fapt care a atras destituirea cadrului didactic din funcţie. Câteva zile mai târziu, rectorul UCB dă decizia de schimbare a decanei, care apelează la instanţă pentru a-şi redobândi postul. Cornelia Tomescu deschide astfel mai multe procese împotriva UCB, instituţia decizând între timp să o concedieze pe aceasta, chiar dacă la un moment dat chiar o repune pentru câteva ore pe post. Procesul începe la Tribunalul Gorj, dar în urmă cu un an, în iunie, acesta este strămutat la solicitarea reclamantei la Tribunalul Mehedinţi. De atunci şi până pe 6 mai 2015, între Tomescu şi UCB se desfăşoară un meci în faţa instanţei mehedinţene, finalizat însă cu câştigul cadrului didactic care între timp revine în fosta funcţie. Asta însă ca în urmă cu două luni să fie iar destituită, împotriva ei făcându-se unele referate care ar fi atestat că decanul nu şi-ar fi făcut treaba la nivelul solicitat de noul rector al UCB.

Sentinţă favorabilă în procesul vechi
Instanţa din Mehedinţi îi dă parţial dreptate fostului decan, asta în timp ce pe rolul altor instanţe se află şi alte litigii ale angajatei cu angajatorul său. “Admite actiunea în parte formulata de reclamanta Tomescu –Dumitrescu Cornelia în contradictoriu cu Universitea «Constantin Brâncuşi». Anulează hotararea nr.232 de Senat din 27.09.2013 a Senatului Universitatii «Constantin Brâncuşi» din Tg.-Jiu. Anulează Decizia nr.1128/30.09.2013 a Rectorului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Tg.-Jiu pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârii nr.232 a Senatului din 27.09.2013. Dispune repunerea reclamantei în funcţia de Decan deţinută anterior acestor acte, precum şi Dispune obligarea pârâţilor la plata drepturilor bănesti ce i se cuvin de la data revocarii din funcţie, până la repunerea efectivă în funcţie. Respinge capătul de cerere privind daunele morale solicitate, ca nefiind dovedite. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei 2.050 lei cheltuieli de judecată”, se arată în sentinţa recentă de la Tribunalul Mehedinţi, ce poate fi atacată însă cu recurs la aceeaşi instanţă.

facs deschidereUCB are alt decan
În martie 2015, UCB-ul şi-a scos postul de decan al facultăţii conduse anterior de Tomescu la concurs. La competiţia pentru această funcţie nu a participat reclamanta, dar a candidat Sorin Purec, care a luat concursul fiind uns în această funcţie. Tomescu fusese dată iarăşi jos din scaun cu câteva zile înainte de acest concurs, reproşându-i-se că nu s-ar fi ridicat la nivelul, impus de post, cerut de conducerea UCB. Tomescu nu a replicat cu nimic, la asta, în spaţiul public, singurele declaraţii ale fostului decan fiind făcute în 2013, când contesta, în acest mod, că nu s-ar fi respectat legea când a fost înlocuită din funcţie.
“Lucrez la universitate din anul 1999. Am fost titulară la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor până în anul 2010. Din anul universitar 2009-2010 m-am transferat la Facultatea de Administraţie Publică şi Ştiinţe Politice Comparate şi prin alegeri am fost aleasă decan în 2010. Ulterior s-au unit facultăţile prin hotărâre, facultatea noastră cu Facultatea de Ştiinţe Juridice şi am rămas în funcţia de prodecan pânâ în 2012, când pe noua lege a educaţiei, am dat concurs pentru funcţia de decan şi am câştigat. Am fost decan până în aprilie 2013, când s-a hotărât prin Senat dizolvarea Consiliului Facultăţii pentru că şi-au dat demisia din consiliu câţiva membri, trebuia să se desfiinţeze şi facultatea şi să mă revoce şi pe mine din funcţie şi a fost numit un decan interimar în persoana lui Purec Vasile. Această procedură nu e prevăzută nicăieri în legislaţia în vigoare, motiv pentru care eu am dat în judecată universitatea şi am obţinut suspendarea acestei hotărâri până la judecarea pe fond, hotărâre executorie. Ministerul a trebuit să schimbe hotărârea, pentru că senatul de aici iarăşi schimbase structura şi împărţise facultatea în două, nu mai exista facultatea la care fusesem eu decan, acum a apărut din nou”, preciza, în septembrie 2013, Cornelia Tomescu.

Senatul UCB, în şedinţă pe 22 mai
Sentinţa instanţei de fond în cazul Tomescu nu schimbă deocamdată actuala organizare din UCB, Senatul universităţii ce va fi întrunit în şedinţă pe 22 mai neavând pe ordinea de zi luarea unei decizii după această soluţie de fond. Dacă recursul ce va fi declarat de UCB va fi câştigat de reclamantă situaţia se va complica, instituţia fiind obligată să pună în aplicare această hotărâre definitivă şi să-l dea jos pe Purec care a câştigat însă postul prin concurs.
Reprezentanţii UCB susţin că în instituţie este linişte, dar şi că Tomescu lucrează, în continuare, aici între cadrul didactic şi universitate existând mai multe litigii aflate pe rol.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Vai de mama voastra va agatati de numele lui Brancusi care a fugit la 11 ani din gorj de mizerie ! Aveti si decani si universitati, Doamne ce-am ajuns …….!!!!!!!????!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here