Comisia paritară de negociere a CCM, fără discuții pe salarizare

478

Comisia paritară de negociere a CCM, organizată la SE Rovinari între orele 10.00-13.00, nu a pus pe ordinea de zi salarizarea. Discuțiile liderilor de sindicat cu Daniel Antonie, cel care a prezidat comisia din partea administrației, s-au purtat pe marginea părții scrise a noului CCM. S-a discutat puțin despre restructurările colective, mai exat, legat de informarea sindicatelor de către administrație pe acest aspect. Un punct vulnerabil al discuției a fost pe marginea accesului la informația financiară a CE Oltenia, în contractul vechi fiind stipulat că informația în cauză trebuie să ajungă numai la federații. Acesta lucru nu a convenit unei părți a sindicaliștilor prezenți, ei cerând, pentru mai multă transparență, ca informațiile financiare ale CEO să fie date spre toate sindicatele și nu doar spre federații. Luni, managerul Sorin Boza, în urma întâlnirii de joi de la Ministerul Energiei, va prezenta în această comisie situația financiară reală a CEO și bugetul companiei pentru anul în curs. La ședința de săptămâna viitoare este așteptat să participe și directorul financiar al CE Oltenia, Laurențiu Ciobotărică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here