Cercetat după ce a indus în eroare polițiștii

546
Actiunea de control a Politiei Rutiere, organizata vineri noaptea in Bucuresti si in Judetul Ilfov, a urmarit in principal conducatorii auto aflati sub influenta alcoolului, dar si alte categorii de abateri de la normele de circulatie

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Runcu, s-a ales aseară cu dosar penal, după ce a sunat la 112 și a anunțat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ”persoane necunoscute ar fi pătruns în curtea locuinţei sale, de unde au sustras o autoutilitară, care era parcată cu cheile în contact”. Inițial, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar după ce au căutat autorul faptei au constatat că bărbatul a mințit. ”Apelantul ar fi reclamat în mod nereal sustragerea autoutilitarei, deoarece, cu puțin timp în urmă, ar fi fost surprins de organele de poliţie, cu autoutilitara încărcată cu material lemnos din pădurea Arcani, sustrăgându-se controlului şi nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase ale echipajului de poliţie, abandonând materialul lemnos şi autoutilitara pe raza comunei Runcu”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.