Ce fiasco! Popescu i-a salvat pe ,,juveți”, care nu câștigă de patru meciuri în campionat

846

Universitatea Craiova se îndreaptă cu pași repezi spre un sezon ratat. Echipa lui Mihai Rotaru a remizat pe teren propriu cu FCU, scor 1-1, în ultima etapă din turul campionatului. A fost un meci în care de la trupa gazdă s-a remarcat Laurențiu Popescu. “Popică” a făcut adevărate minuni în poarta formației conduse de Corneliu Papură, care a mizat la mijloc pe o formulă cu doi închizători, Mateiu și Crețu, susținuți de Căpățînă. În aceste condiții, echipa mai creativă a fost FCU, iar scorul de la pauză a fost mincinos. Căpățînă a marcat cu un șut plasat din careu în minutul 29. “Ştiința” a jucat pe contre în a doua repriză, iar Ivan a dat-o în bară (’54). La fel a făcut și Papură. A mizat pe doi atacanți, dar nu a putut profita de eliminarea lui Padula din minutul 77. L-a scos pe cel mai activ om al “juveților”, Andrei Ivan, și i-a băgat pe Markovic și Koljic. Pentru că a schimbat un singur jucător de trei ori, egalitatea numerică s-a restabilit odată cu accidentarea lui Badelj (’87). Popescu a oferit parada serii la lovitura de cap a lui Blănuță (‘90+5). Antrenorul bulgar Ivaylo Petev a asistat la meciul din Bănie. Nu are cum să fie un minus față de actuala bancă tehnică a gazdelor dacă semnează. ,,V-am spus și înainte, în asemenea întâlniri nu mai contează locul din clasament, echipele se motivează. A fost un joc plăcut, ne pare rău că nu putem să câștigăm, nu ne regăsim, nu putem să legăm victorii. E păcat, etapele trec și tot risipim puncte. Va fi dificil să rămânem în obiectiv. FCU a avut o perioadă foarte bună în primele 20 de minute, pe urmă am reușit să echilibrăm partida. În repriza a doua am avut o ocazie mare prin Andrei Ivan, pe urmă ei au reușit să egaleze. Așa sunt derby-urile, ei au primit o eliminare, noi nu am reușit să profităm de ea. Din păcate, în loc să jucăm ultimele 10 minute 11 contra 10, am jucat 10 contra 10. Badelj a suferit o accidentare și nu mai aveam cu cine să-l schimbăm. Vă dau cuvântul de onoare, chiar nu știu (despre prezența bulgarului Petev în tribună – n.red.). Am fost focusat doar pe teren. Atmosfera e încărcată”, a spus “secundul” Dragoș Bon, după meci. „Vreau să îmi felicit jucătorii, pentru că au inimă mare, au arătat acest lucru. Azi meritam să câștigăm. Am cerut jucătorilor mei în repriza a doua să centreze mult. Am fi putut să înscriem din nou după o centrare. A fost încins derby-ul, dar cu respect. E un derby, dar e un derby sportiv. Nu am înțeles cartonașul roșu pe care l-am primit. Sezonul e foarte lung. Am sosit într-o situație care nu e deloc ușoară. Dar reacția de astăzi, după ce avem cartonașul roșu, îmi arată că avem inimă”, a spus “principalul” de la FCU, Giovanni Costantino.
CS Universitatea Craiova – FCU Craiova: 1-1 (1-0)
Universitatea Craiova: L. Popescu – Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu – Creţu (’74, Houri), Mateiu, Căpăţînă (’81, Markovic) – Danciu, Ivan (’64, Koljic), Mitriţă. Director tehnic: Corneliu Papură.
FCU: Gurău – Negru (’59, Mascarenhas), Compagnucci, Lacroix, Padula – Achim, Van Durmen (’89, Henriques) – Sidibe (’81, Baeten), Chiţu, Bahassa (’81, D. Albu) – Blănuţă. Antrenor: Giovanni Constantino.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here