Casa artiştilor, deschisă turiştilor

307

foto 002Autorităţile municipale din Târgu-Jiu vor transforma, luna acesta, casa artiştilor din Parcul Central într-un punct de informare turistică,

loc în care se vor comercializa, de altfel, şi suveniruri „Brâncuşi” şi alte obiecte care le pot aminti turiştilor de Târgu-Jiu.

Casa aflată lângă turnul din Parcul Central îşi va schimba destinaţia luna acesta. Autorităţile locale dar şi cele culturale au stabilit să îi mute pe cei cinci artişti care au atelierele în această construcţie din Grădina Publică într-un alt loc, special amenajat, pentru a realiza aici un spaţiu în care se pot expune diferite lucrări, dar şi spaţii pentru vânzarea suvenirurilor aprobate de reprezentanţii firmei Visarta. „Începând cu luna acesta, casa din parc va fi transformată într-un punct de informare turistică dar şi de vânzare a unor suveniruri Brâncuşi dar şi a unor suveniruri legate de municipiul Târgu-Jiu. Artiştii vor fi plasaţi într-o altă clădire din oraş, o clădire cu spaţii mult mai mari şi luminoase şi cu toate dotările aferente.
Încercăm ca în aprilie să inaugurăm acest punct de informare turistică şi de vânzare a suvenirurilor”, Sorin Lory Buliga-dir. Centrul de Cultură şi Artă Târgu-Jiu. Directorul Centrului de Cultură şi Artă „Constantin Brâncuşi” a făcut şi un apel pentru firmele din judeţ care realizează obiecte de tip suvenir, pentru a veni cu proiecte şi idei legate de obiectele ce se pot comercializa în noul spaţiu din Parcul Central. Obiectele în cauză vor fi selectate apoi la o licitaţie şi vor fi aprobate de Visarta.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here