Carte despre Maria Apostol, lansată la Runcu

1958

Admiratorii celebrei interprete de muzică populară Maria Apostol pot de acum să afle mai multe informații despre viața și cariera acesteia lecturând cartea “Maria Apostol, nemuritoarea din Runcu-Gorj”, semnată de publicistul gorjean Dorin Brozbă. Cartea a fost lansată, ieri, la Runcu, în cadrul unui spectacol cultural-folcloric.

Unul dintre cei mai mari admiratori ai Mariei Apostol este, fără îndoială, Dorin Brozbă, lucru ce devine evident de fiecare dată când vorbește despre ea. Tocmai de aceea a și ținut să scrie această carte. “După părerea mea și nu numai, Maria Apostol este printre primii 15 mari artiști din toate timpurile ale cântecului popular românesc și o dovedesc cântecele ei, o dovedește valoarea ei deosebită, farmecul ei, pentru că Maria, pe lângă faptul că a fost foarte valoroasă și a avut un talent înnăscut pentru folclorul românesc, a reprezentat cum nu se poate de bine femeia gorjeană, brunetă, veselă, bine aranjată. Maria Apostol a participat la foarte multe spectacole, nu numai în țară, ci și în țări care pe timpul acela erau greu accesibile, cum ar fi Statele Unite ale Americii, Anglia, Republica Federală Germania, și de fiecare dată a primit aplauze binemeritate. Era foarte căutată. Din păcate, după cum am și încheiat cartea, steaua ei pe firmamentul cântecului popular românesc a apus foarte devreme, la vârsta de doar 39 de ani, când, în urma unei boli incurabile, a părăsit această lume. Deși era de multă vreme stabilită în București, a ținut foarte mult să fie înmormântată acasă, la Runcu, lângă pădurea de brad și lângă susurul Sohodolului, locuri pe care Maria le-a cântat așa de frumos”, povestește Dorin Brozbă. “Maria Apostol, nemuritoarea din Runcu-Gorj” este cea de-a 14-a carte de acest gen ce poartă semnătura lui Dorin Brozbă, iar data lansării acesteia nu a fost aleasă deloc întâmplător. “Cartea Mariei Apostol este una dintre realizările mele deosebite cu care mă mândresc. Este cartea cu numărul 14 și într-un fel mi-am îndeplinit o misiune pe care am pornit-o în urmă cu 12 ani – de a realiza cărțile biografice ale celor trei mari celebrități ale folclorului gorjenesc, respectiv Maria Lătărețu, Filofteia Lăcătușu și Maria Apostol. (…) Nu întâmplător am stabilit noi ca această carte să fie lansată în aprilie. Chiar în această lună s-au împlinit 43 de ani de când Maria Apostol, în aprilie 1973, a reușit să câștige prețiosul Trofeu «Floarea din grădină», cu nota 10, când avea doar 18 ani și jumătate și era încă elevă a Liceului Teoretic «Constantin Brâncuși» din Peștișani. De atunci drumul ei a fost netezit spre marea performanță. Imediat, în toamna lui 1973, a devenit solistă a celebrului Ansamblu Artistic Profesionist «Rapsodia Română» din București, loc de muncă unde a activat Maria Apostol până în anul 1992, când, printr-o măsură aberantă a fostului lider al sindicatelor din România, a fost desființat fără niciun fel de explicație”, a spus Dorin Brozbă.

carte12 ani de documentare
Una dintre cele mai dificile etape în scrierea acestei cărți a fost aceea de documentare, îngreunată mai ales de lipsa documentelor legate de activitatea Mariei Apostol la Ansamblul “Rapsodia Română”. Practic, cartea este rodul a 12 ani de documentare, multe dintre informații fiind obținute în urma discuțiilor purtate cu prieteni și foști colaboratori ai celebrei artiste. “Din păcate, mie mi-a fost foarte greu să fac documentarea despre Maria Apostol fiindcă ea a activat acolo, la București, iar la ora actuală pur și simplu a dispărut arhiva acelui celebru ansamblu care a avut o activitate de aproape cinci decenii, cu performanțe deosebite; nu există nici măcar pe Internet niciun fel de informație. Singurele mele repere despre ceea ce s-a întâmplat în cei 20 de ani de activitate a Mariei la București au fost celebrități ale cântecului popular românesc de astăzi – doamna Aneta Stan, prietenă foarte bună cu Maria, și domnul Gheorghe Turda, celebru interpret al cântecului maramureșan, care mi-au dat informații prețioase ca eu să pot să realizez această carte. Documentarea pentru această carte s-a întins pe o perioadă de 12 ani”, a precizat Dorin Brozbă.

cruce maria apostolManual pentru tânăra generație
Cei care vor răsfoi paginile acestei cărți vor găsi, pe lângă informații prețioase legate de viața și cariera Mariei Apostol, versuri ale cântecelor celebre interpretate de artistă, însoțite și de partituri muzicale, ceea ce o transformă într-un prețios manual pentru tânăra generație de folcloriști. “Eu nu mi-am propus în această carte să caut senzaționalul, cum este la modă în zilele noastre. Am mers pe firul vieții Mariei Apostol, de când era la grădiniță în Runcu până la toate evenimentele importante. Nu am căutat să găsesc eu lucruri interesante. Lucrurile interesante sunt însăși activitatea celebrei artiste. Așa cum am procedat și la cărțile celorlalte artiste, din anii trecuți, am conceput această lucrare ca un fel de manual. La finalul cărții sunt aproape toate cântecele celebre ale Mariei Apostol, cu versuri, iar maestrul Marcel Parnica, dirijorul Ansamblului Profesionist «Doina Gorjului», un om de o deosebită calitate, a fost amabil și a realizat partiturile muzicale ale acestor cântece. Copiii, artiștii, oamenii de rând, pot să admire frumusețea acestor cântece, iar profesioniștii au și partiturile muzicale și pot oricând să aibă acces foarte ușor la aceste creații de neuitat ale celebrei Maria Apostol”, a mai spus Dorin Brozbă.

trofeu floarea din gradinaLansare în bătătura casei-muzeu de la Runcu
Autorul a ținut foarte mult să-și lanseze cartea chiar în curtea Casei-muzeu de la Runcu, cu această ocazie fiind organizat și un spectacol cultural-folcloric la care și-au adus contribuția mai mulți interpreți de muzică populară din Gorj și Mehedinți. “Așa cum este normal, prezentarea și lansarea acestei frumoase lucrări care este realizată în condiții grafice deosebite, la o tipografie din Cluj Napoca, ne-am decis să o facem chiar acolo, în bătătura Casei-muzeu de la Runcu. Și dacă este vorba de Maria Apostol, ne-am gândit, împreună cu autoritățile locale, Primăria și Consiliul Local Runcu, cu Obștea «Muntele Runcu» și cu Asociația Culturală «Doruleț de România», să realizăm și un mic spectacol folcloric la care să participe, în primul rând, tinerii care-i duc cu cinste pe mai departe cântecele ei deosebite. Acești tineri și-au găsit locul potrivit și în carte. Ca un bonus, invitate de onoare au fost două celebrități, Domnica Trop, Tezaurul Uman Viu al României, și Nina Predescu, vocea dinstinctă a Olteniei, doamne cunoscute în toată țara, artiste care nu cred că mai au nevoie de nicio prezentare. Au făcut atâtea lucruri frumoase, ba mai mult, în urmă cu peste trei decenii, mama Domnica Trop chiar a avut prilejul să cânte pe aceeași scenă, în mai multe rânduri, la felurite manifestări folclorice și la spectacole televizate, împreună cu celebra Maria Apostol. De aceea a și ținut dânsa să vină, deși are o vârstă înaintată și este și bolnăvioară”, a mai precizat Dorin Brozbă. În programul spectacolului au mai fost incluse, pe lângă lansarea cărții, și prezentarea unor instantanee filmate, interviuri cu tatăl Mariei Apostol, Tică Apostol, filmate în urmă cu 12 ani, cu fiul și cu fratele ei, dar și cu evenimentele ce s-au petrecut în ultimii ani la Runcu, inclusiv cu secvențe de la inaugurarea Casei-muzeu din 8 septembrie 2009. De asemenea, în program a mai fost prevăzută și acordarea, din partea Primăriei și Consiliului Local Runcu, a unor diplome de excelență oamenilor care, de-a lungul vremii, “au fost implicați cu totul în acest fenomen cultural Maria Apostol”, cum ar fi Maria Chirculescu, educatoarea Mariei Apostol la grădiniță, cea care i-a descoperit mai întâi talentul, și Petre Miloșescu, fost profesor și director al Căminului Cultural din Runcu. “Invit pe această cale oamenii din Gorj și din țară să viziteze Casa-muzeu Maria Apostol acolo, la Runcu; vor descoperi lucruri interesante, iar cei cu inima bună și sensibili la actul de cultură și admiratorii Mariei Apostol, se vor bucura să afle că, la câțiva metri de Casa-muzeu, există și cimitirul din Runcu, unde pot să pună o lumânare la mormântul celebrei artiste”, a mai spus Dorin Brozbă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here