Contractul Complexului Energetic Oltenia cu SRL-ul din Constanţa, ajuns pe masa procurorilor DIICOT, scoate la iveală noi surprize legate de felul în care s-ar fi transportat cărbunele furnizat de structura energetică cu sediul în judeţul Gorj. O spune chiar unul dintre şefii PNL Gorj, Dan Vâlceanu anunţând presa că acest contract, atât de controversat, s-ar fi suspendat, deoarece firma care asigura transportul mărfii, BVA Coal SRL, nu ar fi plătit taxe vamale pentru încărcătura dusă cu barjele peste Dunăre, în Serbia. Vâlceanu a declarat, joi, că ar deţine informaţii concrete şi mult mai detaliate potrivit cărora cărbunele CEO ar fi ajuns la Termocentrala Obrenovac abia după ce a fost descărcat într-un port clandestin. Informaţiile interesează, cu siguranţă, procurorii sesizaţi să caute vinovaţii în acest dosar.
După ce a cerut, în scris, şi în mod public Corpului de control al Premierului să facă o verificare la CEO, în legătură cu contractul unităţii cu Serbia, solicitare rămasă doar la nivel de corespondenţă, foştii PDL-işti din PNL Gorj au arătat presei că nu renunţă la demersul făcut. Dan Vâlceanu, copreşedinte al PNL Gorj, s-a hotărât să dezvăluie astfel părţile slabe ale contractului încheiat de Laurenţiu Ciurel, contract în prezent suspendat, anunţând jurnaliştilor, în cadrul unei conferinţe de presă organizate, joi, că firma constănţeană nu şi-ar fi onorat aşa cum trebuie obligaţiile contractuale stipulate în documentul cu CEO.
“Suspendarea contractului nu are legătură cu ceea ce explica domnul Ciurel. Noi avem o informaţie cum că există o problemă la plata taxelor vamale. Adică, partenerii domnului Ciurel, cu care dânsul a încheiat acest contract şi duc cărbune în Serbia, se pare că nu au plătit taxe vamale şi de aceea în lipsa unor documente din care să reiasă plata, cei din Serbia au stopat achitarea banilor”, a declarat Dan Vâlceanu.
Port la Dunăre, nefiscalizat
Întrebat de ce crede el că BVA Coal nu a achitat aceste taxe, liberalul a completat cu alte informaţii uluitoare. “Informaţia pe care am primit-o este mult mai concretă şi detaliată. Se pare că este o chestiune legată de faptul că firma descarcă în Serbia într-un port clandestin. E o informaţie, nu pot să spun că aşa e, dar trebuie verificată. Partenerii nu au documente justificative pentru plata taxelor vamale, lucru pe care la orice export ţi-l cere beneficiarul”, a completat Vâlceanu, cu menţiunea că pentru el este foarte clar că acest contract a fost unul dezavantajos pentru CEO. “Acest contract a fost încheiat sub preţul de cost al cărbunelui pe 2014”, a mai spus Vâlceanu, informaţiile apărând după ce ministrul Energiei, Andrei Gerea, a anunţat în aceste zile că raportul de control de la CEO a ajuns la DIICOT şi la DNA.
Gerea a vorbit de CEO şi la Palatul Parlamentului
Raportul Corpului de control al Ministerului Energiei privind contractul de livrare de cărbune încheiat de Complexul Energetic Oltenia a fost înaintat DIICOT, a declarat ministrul de resort, Andrei Gerea, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. “Acest raport a fost înaintat organelor abilitate spre analiză şi decizie”, a afirmat Andrei Gerea, întrebat de presă despre concluziile raportului Corpului de control al Ministerului Energiei privind contractul cu firma de apartament din Constanţa.
Întrebat dacă raportul a fost înaintat DNA sau DIICOT, ministrul Energiei a spus: “Da, DIICOT. Corpul de control a înaintat acolo (raportul – n.r.) din câte ştiu”.
Cu scurt timp în urmă, Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, a declarat că acest contract este suspendat şi că dinainte de Paşte cei de la BVA nu au mai livrat bani şi că firma a intrat pe penalităţi. Ciurel spunea că până acum, în baza contractului, CEO a livrat circa 400.000 de tone de cărbune şi au câştigat peste 500.000 euro.
Anamaria Stoica