Candidaturile pentru funcţia de Rector, aprobate de Senatul UCB

191

Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu s-a întrunit vineri, 24 octombrie 2014,  în vederea aprobării candidaturilor pentru funcţia de Rector. În cadrul şedinţei de Senat a avut loc susţinerea ofertei manageriale, în conformitate cu prevederile art. 67,alin.(4) din Regulamentul privind alegerea şi constituirea organismelor colegiale şi ocuparea funcţiilor executive în Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, a următorilor candidaţi la funcţia de Rector:  prof. univ. dr. Căruntu Constantin şi  prof. univ. dr. ing. Popescu Luminiţa Georgeta. Ambele candidaturi au fost aprobate.

Luminita popescu inscriptAşa cum era stabilit în Calendarul privind alegerile pentru funcţia de Rector al UCB, vineri s-a întrunit Senatul universităţii, în vederea aprobării candidaturilor depuse. „Avem doi candidaţi pentru funcţia de Rector, respectiv: prof. univ. dr. Căruntu Constantin şi  prof. univ. dr. ing. Popescu Luminiţa Georgeta. Au fost aprobate ambele candidaturi”, a confirmat Ştefan Ghimişi, prorectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Tot vineri, cei doi candidaţi au susţinut ofertele lor manageriale, în conformitate cu prevederile art. 67,alin.(4) din Regulamentul privind alegerea şi constituirea organismelor colegiale şi ocuparea funcţiilor executive în Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
caruntu 2În perioada, 30.10.2014 – 05.11.2014, potrivit calendarului privind alegerile pentru funcţia de Rector al UCB, se va desfăşura campania electorală, conform Regulamentului privind alegerea si constituirea organismelor colegiale si ocuparea funcţiilor executive în U.C.B. Scrutinul  pentru alegerea Rectorului  Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu se va desfăşura pe data de 07.11.2014.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here