Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul creștin înseamnă să vezi «bobul de muștar» din propria alcătuire de suflet, când El vrea din partea noastră numai dovezi ale credinţei şi ale iubirii negrăite!

819

În Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23 (Vindecarea lunaticului), în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie ne revelează minunea vindecării de către Mântuitorul Iisus Hristos a unui tânăr lunatic, pentru că Domnul, după ce a coborât de pe Tabor, a ajuns în mijlocul mulțimii agitate care Îl aștepta la poalele muntelui şi la puțin timp după aceea, un bărbat cu chipul mai ars de soarele deșertului Galileei îngenunchează înaintea Lui Hristos, rugându-L: «Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău» (Matei 17, 15), după care nefericitul tată descrie toate suferințele pe care le are de îndurat fiul său. După ce îl ascultă cu atenţie, Iisus exclamă: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine” (Matei 17, 17), pentru ca în cele din urmă să alunge demonul și să-i redea tatălui fiul sănătos. După vindecarea lunaticului, apostolii Îl întreabă pe Iisus: «De ce, noi n-am putut să-l scoatem»? Iar Iisus le-a răspuns: ,,Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” (Matei 17, 19-20), Iar, atunci când Hristos le atrage atenţia ucenicilor că acest neam de demoni nu iese «decât numai cu rugăciune şi cu post» (Matei 17, 21), Domnul nu ne îndeamnă să credem că e suficient să postim și să ne rugăm pentru a putea alunga demonii, deoarece, rugăciunea și postul, în sensul lor cel mai profund, semnifică renunțarea absolută la sine, statornicirea sufletului nostru într-o atitudine plină de credință smerită, în așteptarea milei lui Dumnezeu, prin stoparea propriei voințe în fața voinței divine şi accederea în mâinile Tatălui ceresc. În acest fel, constatăm că Dumnezeu-Lumina lumii a făcut posibilă vindecarea copilului lunatic și îndepărtarea din om a oricărui duh al întunericului, dar, tocmai această lumină, ca un dar nepreţuit al efortului ascetic, n-o aveau apostolii, de aceea, ei n-au putut vindeca pe tânăr de duhul cel întunecat pentru că nu au putut învinge răul, deoarece, încă nu urcaseră muntele nevoinţelor ascetice, pentru ca apoi să primească putere de la Dumnezeu asupra duhurilor necurate!
În interpretarea Sfinţilor Părinţi, poalele muntelui sunt simbolul necredinţei şi al neputinţei ce duc la desfigurarea fiinţei umane până la tenebrele cele mai adânci ale îndepărtării de Dumnezeu, până la demonizarea firii, până la opusul îndumnezeirii, cu precizarea că şi în acest caz, la fel ca în toate textele evanghelice, textul de faţă conţine o mare bogăție de învățăminte duhovnicești extrem de folositoare pentru binele comun, pentru viața noastră în Biserică și pentru mântuirea noastră, fiindcă Dumnezeul creștin înseamnă să vezi «bobul de muștar» din propria alcătuire de suflet, când El vrea din partea noastră numai dovezi ale credinţei şi ale iubirii negrăite!

«Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă»!
Aşadar, în Duminica a 10-a după Rusalii aflăm că printre bolnavii tămăduiţi de către Domnul Iisus Hristos se numără și lunaticii, aceia care nu sufereau propriu-zis de o afecțiune trupească sau de vreo infirmitate, ci, mai degrabă, am putea vorbi despre o traumă de ordin duhovnicesc, văzută de către unii ca fiind aidoma epilepsiei, mai ales că această povară grea era considerată a fi provocată de fazele lunii, manifestându-se în special la lună plină. Dar, cu certitudine, cauza însăși a suferinţei nu era neapărat astrul nopții, ci mai degrabă creșterea puterii malefice a unui duh necurat! Aşa cum am precizat, cele relatate în această Pericopă Evanghelică se petreceau imediat după ce Domnul Iisus Hristos Se Schimbase la Față pe muntele Taborului, iar acum cobora înapoi la ceilalți ucenici ai Săi. În aceste împrejurări, tatăl tânărului lunatic mai spune că l-a adus pe fiul său, mai înainte de acest moment, la ucenicii lui Iisus, dar aceștia nu au putut să-l vindece, iar, acest amănunt devine important, fiindcă Domnul le dăduse putere acestora și îi trimisese deja la propovăduire şi chiar le spusese: „tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți…” (Matei 10,8). Ca urmare, dacă ucenicii nu au putut vindeca pe copilul lunatic, ar însemna că puterea primită la Hristos nu lucrează în ei şi se pare că atunci când Domnul a auzit despre boala tânărului și despre zădărnicia încercărilor apostolilor de a-l vindeca, El S-a adresat ucenicilor Săi neputincioși, spunând: „O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi?”, după care, fără a mai reda prea multe amănunte, Sf. Ev. Matei spune că Iisus a certat demonul care a ieșit din tânărul de acum vindecat. În continuare, poate că merită să ne oprim asupra unui aspect pe care îl subliniază Mântuitorul în finalul pericopei: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 20). Vedem că aici observaţia nu se referă la fenomenul fizic ieșit din comun pe care îl reprezintă deplasarea unui întreg munte, ci, mai degrabă la contrastul între dimensiunea muntelui și cea a grăuntelui de muștar, cu posibilitățile infinite deschise înaintea celui care are o credință adevărată, mai ales că Dumnezeu înomenit înțelege, în acest caz, prin credință, altceva decât o simplă adeziune rațională la o realitate revelată! Dacă mă consider un om credincios, nu doar cu vârful buzelor şi dacă am o astfel de credință doar cât un grăunte de muștar, pot să îmi asum riscul de a trăi în baza ei, indiferent de circumstanțele atenuante și în acest fel să mă aștept ca Dumnezeu să-mi rezolve problemele, nu așa cum îmi închipui eu ca un om păcătos că trebuie procedat, ci să intervină, după cum vrea El, pentru ca eu să pot depăși dificultățile pe care le întâmpin ca om limitat în cea mai utilă manieră cu putință! Acesta este felul în care eu mă pot înălța pe munte! Este evident că a avea credință, înseamnă să crezi în realități nevăzute, căci cele văzute fac obiectul cunoașterii empirice, nu al credinței autentice. Credință și dragoste, iubire și credință, o relație în care una este cosubstanţială celeilalte. Aceasta înseamnă să ai credință: mai întâi să crezi că Iisus este Mesia, Mântuitorul, Jertfa necesară mântuirii noastre, iar, apoi să crezi în cuvântul Său și să îl pui în practică, ceea ce înseamnă că o persoană cu o credinţă jertfelnică, mereu ia parte la biruința lui Hristos asupra lumii, la victoria binelui asupra răului, a dăruirii de sine asupra egoismului, a iubirii asupra dezbinării şi a discordiei! De aceea, noi trebuie să dăm mărturie despre credința noastră și despre Vestea cea Bună şi nu trebuie să ținem doar pentru noi binele credinței și fericirea de a-L fi primit pe Hristos în viaţa noastră! Credinţa curată ţine de datoria noastră, iar Dumnezeu ne cere ca s-o transmitem urmașilor noștri, așa cum și noi am primit-o de la înaintași, atât printr-o viață exemplară, de creștini autentici, cât și prin rugăciunile și cuvintele noastre. După cum ateii caută să formuleze fel de fel de argumente în sprijinul opiniilor lor, la fel şi noi, creștinii, suntem datori să ne cunoaștem credința și să aprofundăm cunoștințele teologice pentru a deveni mărturisitori și martori demni de Domnul nostru Iisus Hristos, Care te ajută să vezi «bobul de muștar» din propria alcătuire de suflet, când El vrea din partea noastră numai dovezi ale credinţei şi ale iubirii negrăite!!

,,Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă”!
Ca să revenim la pedagogia teologică a pericopei Evanghelice, să mai amintim faptul că tatăl tânărului lunatic avea un fiu în suferință și nu mai era chip să aștepte, mai ales că în disperarea lui, fusese, precum va mărturisi, la ucenicii, care n-au fost în stare să-i vindece fiul! Din acest motiv, omul cade în genunchi și-i descrie fondul problemei: „Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă”, după care, mai ține să menționeze și incapacitatea ucenicilor de a oferi tămăduirea mult așteptată. De altfel, Domnul vrea să afle credința acestui părinte care realizează o profundă mărturisire. Iar poporul se îmbulzeşte, așteptând să vadă ce va urma și-L determine să întrerupă mai devreme decât și-ar fi dorit, interesantul dialog. Dacă luăm în calcul toate aceste aspecte, parcă devine mai puțin clar, cui a vrut Domnul să adreseze aceste grele cuvinte: „O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?”, mai ales că tot ceea ce va urma după minune, parcă vine să arate că acei care s-au simțit vizaţi au fost ucenicii sau e posibil ca și unii dintre cei aflaţi în mulțime, chiar întreaga adunare să fi fost vizată, dar, ceea ce contează e ceea ce se întâmplă după aceasta. Iar, când le cere Domnul: „Aduceţi-l aici la Mine”, imediat demonii sunt certați, iar fiul este redat părintelui său întreg și nevătămat. Nici nu ne putem imagina, ce fel de sentimente s-au răvăşit în acel moment în sufletul părintelui recunoscător, mai ales că episodul vine să vorbească şi despre puterea pe care o avea Mântuitorul în fața demonilor, pentru că nimeni altul decât 19, Cel ce stăpânește cerul și pământul, nu și-ar fi permis să trateze astfel făpturile subpământene. Explicațiile date ucenicilor triști că nu s-au ridicat la așteptările Stăpânului sunt urmate de un alt episod pregătitor. Domnul vorbește despre chinurile care vor urma și despre Înviere, mai ales că mulţi erau nepregătiţi pentru a înțelege cu adevărat semnificația profundă a lucrurilor. Ştim prea bine că nu e nimic mai dureros pe lume decât un copil bolnav, iar, cei care o simt cu mai multă durere sunt părinții. Și dacă suferința copilului are și un efect social negativ, atitudinea celor din jur poate trece de la compasiune la dispreț și izolare, de unde putem deduce că Iisus Hristos e Cel care poate vindeca orice fel de boală, neputință și suferință a omului! Așadar, cu sinceritatea inimii copilului lunatic, să ne mărturisim Lui Iisus Hristos fricile și durerile noastre și să-L facem părtaș bucuriilor de a fi mai aproape de Dumnezeu! Deci, bunule creştin, când te-ai apropiat de Mântuitorul şi de mântuirea ta cea sufletească, să nu te sperii, să te smereşti, mai înaintează câţiva paşi în credinţă, în încredere, în alipire faţă de El şi ai câştigat lupta trecând la tămăduirea şi mântuirea ta cea sufletească. De aceea, te poţi ruga astfel: Iisuse Mântuitorule, iată, ies şi eu în calea Ta ca fiul din Evanghelie! Diavolul mă chinuieşte şi pe mine şi mă aruncă în focul şi în apele ispitelor şi ale patimilor. Fie-Ţi milă de mine, Doamne, căci rănile din suflet mă dor! Din pustiurile păcatului vin acum la Tine şi, ca un copil scăpat de moarte, vreau să mă ţin de Tine şi să trăiesc cu Tine! Ţie Îţi dau aceste mâini şi picioare pe care le-ai dezlegat din lanţurile lui satan, ţie Îţi dau ochii, urechile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată averea mea trupească şi sufletească o pun de acum în slujba Ta, Doamne, şi în ascultare de Tine! Să ne gândim câtă stăruinţă pune diavolul pentru a câştiga un suflet de om, cât aleargă, cât se vicleneşte, câte şopteşte şi câte iscodeşte pentru a câştiga un suflet de om.
Să ne gândim că stăruinţa aceasta e un semn că diavolul ştie preţul sufletului, ştie ce comoară nepreţuită e un suflet de om, de aceea aleargă, lucrează, asudă ca să-l poată câştiga! Să învăţăm a ne preţui sufletul, comoara cea nepreţuită pe care ne-a dat-o Dumnezeul creștin, Care ne ajută întotdeauna să vedem «bobul de muștar» din propria alcătuire de suflet, când El vrea din partea noastră numai dovezi ale credinţei şi ale iubirii negrăite!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here