HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
În Duminica a 6-a după Rusalii; Ap. Romani 12, 6-14; Ev. Matei 9, 1-8 (Vindecarea slăbănogului din Capernaum), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, Sfânta Evanghelie ne prilejuieşte desluşirea minunii unei vindecări sfinte de către Mântuitorul Iisus Hristos în orașul Capernaum, deoarece Domnul Hristos revine acasă la poporul Său, la turma cuvântătoare, din misiunea susținută într-un teritoriu păgân, dar, dincolo de acest aspect bivalent și unitar, vorbim despre o anumită misiune-pas¬torație, pentru a fi o lecţie de învăţătură, mai ales pentru societatea post-modernă şi secularizată contemporană care este dispusă ca să treacă lejer peste multe aspecte semantice, mai ales că sunt unii detractori care distrug unitatea credinţei, considerând că este suficientă o pastorație liniștită, comodă și fără prea multă implicare în spațiul misionar care înseamnă propovăduirea în faţa poporului! Am văzut că Mântuitorul Hristos a fost alungat dintr-un teritoriu ostil Evangheliei Sale, aşa că pastorația și misiunea, apoi reîntoarcerea în comunitate cu multe roade dobândite pe măsura harului și efortului misionar depus, demonstrează cu pregnanţă că într-o oarecare măsură, fiecare dintre noi avem parte de a trece prin dureri trupeşti şi sufleteşti, pe unele dintre ele poate le trecem singuri, rugându-ne lui Dumnezeu, iar, la altele ne-au ajutat şi ne ajută prin rugăciune şi faptă cei apropiaţi sau cei dragi nouă! De altfel, suferinţa, inerentă vieţii, pe lângă caracterul ei de pedeapsă a păcatului, primeşte în creştinism şi o valoare educativă, pentru că acolo unde există putere de credinţă, suferinţa atrage pe om spre înălţimi de transfigurare spirituală şi «Chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel din lăuntru însă se înnoieşte din zi în zi; pentru că suferinţa noastră cea de acum, uşoară şi trecătoare, ne aduce nemăsurată slavă veşnică» (II Cor. 4, 16-17), mai ales că întotdeauna, fără nici o excepţie, Dumnezeu ne arată că vindecările sunt daruri împărţite cu dragoste părintească tuturor, iar, boala slăbănogului e boala trupului, ca un semn văzut al bolii sufletului său!
Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: ,,îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale”!
Aşadar, în Duminica a şasea de după Rusalii, textul Evangheliei ne spune că: «În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi s-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule; ţi se iartă păcatele tale. Atunci unii dintre cărturari au zis în sinea lor: Acesta săvârşeşte blasfemie. Dar Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: pentru ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă? Ca să ştiţi însă că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, atunci a zis slăbănogului: scoală-te, ia-ţi patul tău şi te du la casa ta. Şi, sculându-se el, şi-a luat patul şi s-a dus la casa sa. Iar mulţimile, văzând acestea, se minunau şi slăveau pe Dumnezeu, Care a dat o putere ca aceasta oamenilor”.Mt.(9,1-8) şi spre mântuirea oamenilor! În esenţă, textul Evangheliei vrea să ne spună că boala slăbănogului a fost o boală a a trupului, dar ea ascundea o boală a sufletului, iar, ca urmare, minunea vindecării slăbănogului din Capernaum ne prezintă multe şi mari adevăruri, dar şi învăţături deosebit de importante pentru a înţelege, atât sensul suferinţei, cât şi modul în care ne putem vindeca de boală! De la bun început realizăm faptul că boala trupului slăbănogului îl cheamă pe acesta la vindecarea sufletului de boala păcatului, iar întâlnirea cu Iisus îi aduce iertarea păcatelor, pentru că păcatul este rădăcina tuturor relelor din lume! De aceea, Iisus Mântuitorul iartă mai întâi păcatele şi abia apoi îl vindecă pe slăbănog! Noi, nu ştim care erau păcatele paraliticului, dar este suficient să ştim care sunt păcatele noastre:zgârcenia, goana necontrolată după avere, după iluzii combinate cu fărădelegi, ambiţia pripită, căutarea profitului cu orice preţ, fuga după cele trecătoare, narcisismul asociat cu egoismul, dorinţa de a-i domina pe alţii, într-un fel spus, idolatria şi autosuficienţa! Pe fiecare dintre noi, întâlnirea cu Iisus ne vindecă la fel ca pe slăbănog, ne trece într-o existenţă nouă bazată pe iubire şi apropiere de cei din jurul nostru! Să mai amintim faptul că preocuparea principală a lui Iisus nu este vindecarea trupului, pentru că Iisus n-a vindecat toţi bolnavii, dar a dăruit tuturor oamenilor iertarea păcatelor şi vindecarea sufletului! Puterea de a ierta păcatele, Mântuitorul o dăruieşte Bisericii Sale, nu o ţine pentru Sine în mod egoist, iar, noi primim astfel iertarea păcatelor prin Taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, apoi prin Sfânta Împărtăşanie, care se dăruieşte spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci! Oricum, pentru a ne vindeca, trebuie să parcurgem unele etape importante prin care să dovedim că avem credinţă, deoarece credinţa ne duce la Iisus Hristos! În acelaşi timp să fim stăruitori sau să avem îndrăzneala, iar, cei care l-au dus pe slăbănog la Iisus, cu toate că n-au putut să intre pe uşă, nu s-au întors şi nu au renunţat, ci au găsit alte mijloace sau alte căi pentru ca bolnavul să se poată întâlni cu Mântuitorul, Cel Care spune: ,,Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi mângâia pe voi”, ceea ce înseamnă că e foarte important ca noi sau cei dragi ai noştri să nu ne dăm bătuţi în faţa tuturor încercărilor de tot felul şi să privim spre Dumnezeu ca să ajungem la El! Pentru că atunci când ne rugăm pentru cineva, credinţa noastră poate să fie izbăvitoare pentru cel bolnav şi este foarte important să ştii că este cineva care se roagă pentru tine! Evanghelia Duminicii a 6-a după Rusalii mai evidenţiază încă un sens duhovnicesc, foarte important pentru viaţa credincioşilor din Biserică, deoarece Iisus Mântuitorul, văzând credinţa prietenilor slăbănogului, atunci i-a zis: ,,îndrăzneşte fiule, ţi se iartă păcatele tale” (Matei 9,2). Prin urmare, constatăm că Dumnezeu preţuieşte foarte mult credinţa celor din familia bolnavului, credinţa prietenilor lui, credinţa celor care îl ajută pe cel neputincios, credinţa tuturor celor milostivi şi solidari cu cel aflat în suferinţă. La credinţa milostivă şi smerită a acestora, Dumnezeu le răspunde cu iubirea Sa milostivă şi vindecătoare, dătătoare de iertare şi de sănătate, de viaţă şi de bucurie! Prin urmare, trebuie să arătăm iubire creştină celor suferinzi, să-i ajutăm, nu să-i judecăm cu grabă şi nesăbuit, iar, în faţa suferinţei altora să ne întărim în credinţă şi să sporim în iubire milostivă, rugându-ne cu smerenie şi speranţă pentru vindecarea lor, pentru că numai Dumnezeu îngăduie uneori încercări, între care şi bolile, ca noi să fim mai milostivi, mai ajutători, mai solidari şi mai sensibili la suferinţele semenilor noştri, oricare ar fi părerile noastre despre aceştia şi numai Dumnezeu ne arată că vindecările sunt daruri împărţite cu dragoste părintească tuturor, iar, boala slăbănogului e boala trupului, ca un semn văzut al bolii sufletului său!
Căci ce este mai lesne a zice: ţi se iartă păcatele tale, sau a zice: scoală-te şi umblă?
În Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum, ar fi bine să ne gândim şi la mulţimea medicilor cinstiţi şi corecţi, competenţi şi conştiincioşi, milostivi şi generoşi faţă de pacienţii lor, la mulţimea asistenţilor şi asistentelor medicale, la întreg personalul care în spitale şi în centre de tratament ajută pe cei bolnavi, unind ştiinţa medicală cu bunătatea lor sufletească, generozitatea şi compasiunea, care sunt mult mai importante decât ciubucul, pentru a alina suferinţa şi a cultiva speranţa şi bucuria celor bolnavi! Pentru că această Pericopă Evanghelică ne mai arată şi ceea ce poate face comunitatea noastră faţă de cei în suferinţă, faţă de cei care sunt în boală şi durere, pentru a înţelege mai corect, cum putem interveni noi, ca nişte creştini adevăraţi, când constatăm că şi cei patru bărbaţi devin pentru slăbănog instrument al întâlnirii sale cu Dumnezeu. Fiecare dintre noi putem deveni cauză sau instrument de convertire pentru cei care poate n-au fost interesaţi sau nu au ştiut ceea ce trebuie să facă mai bine! De multe ori, poate nici nu ne gândim, cât bine am putea face pentru cei din jurul nostru: prin rugăciune,cu ajutorul concret sau prin exemplul pozitiv. Fiecare avem nevoie de ajutorul celuilalt şi toţi putem face un bine pentru şi împreună cu ceilalţi, iar, Evanghelia ne îndeamnă să facem fapte bune, să ajutăm pe bolnavi, să ne rugăm pentru toţi oamenii care suferă de boală , de singurătate şi de întristare! În concluzia textului Evanghelic este evidenţiată puterea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos, mai ales că de data aceasta, nu Hristos, așa cum ar părea la prima lectură, ci Sfântul Evanghelist Matei adaugă, explicându-ne nouă, celor de astăzi: «Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: ,,Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”! Deci, Sfântul Ev. Matei lasă a se înțelege din contextul întâmplării minunate că Iisus, deși născut din om, este înzestrat cu putere dumnezeiască. Spre deosebire de cărturarii vremii, claustraţi în tiparele lor de gândire, vedem că mulţimile, adică, oamenii de rând care au fost martori ai vindecării, nu au reacționat judecând sau condamnând cu nesăbuinţă, ci «s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere», cu toate că ei nu realizau faptul că Îl au înaintea lor pe Fiul lui Dumnezeu! Desigur, în manifestarea iubirii Sale, Hristos refuză să se încadreze în reguli și tipare omeneşti limitate, căci în dragoste nu poate fi greșeală! De aceea suntem îndreptățiți să credem că și printre noi, creștinii de rând, sunt unii care pot primi, de la Dumnezeu, asemenea puteri vindecătoare, dacă nu cugetă cele rele în inimile lor, adică, asemănându-se Creatorului și Mântuitorului în dragostea Lui curată şi milostivă, pentru că numai Dumnezeu ne arată că vindecările sunt daruri împărţite cu dragoste părintească tuturor, iar, boala slăbănogului e boala trupului, ca un semn văzut al bolii sufletului său!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
