În Duminica a 5-a din Postul Mare (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45 (Prevestirea Pătimirilor. Cererea fiilor lui Zevedeu); a Cuvioasei: Luca 7, 36-50 (Pocăinţa femeii păcătoase), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, mesajul Sfintei Evanghelii ne aduce tot mai aproape de marele Praznic al Învierii Mântuitorului Hristos, într-o zi în care să ne reamintim şi de învierea noastră, căci aşa cum «credem că Iisus a murit şi a înviat» (I Tesaloniceni IV, 14), tot astfel, credem că «cei morţi întru Hristos vor învia» (I Tesaloniceni IV, 16), dar, până atunci, avem datoria să ne ducem crucea vieţii cu multă credinţă, cu deplină răbdare şi cu o nădejde senină în mântuirea noastră. Constatăm că în această Duminică a 5-a din Postul Mare, Biserica se adresează în special celor care trăiesc în lume, punând înainte exemplul demn de urmat al Sfintei Maria Egipteanca; al unei femei păcătoase, care, deşi cufundată în starea cea mai de jos a decăderii morale sau a fărădelegii rătăcitoare a tinereţii, ia hotărârea de a se întoarce la Dumnezeu, slujindu-I tot restul vieţii sale în post şi rugăciune, în acest fel reuşind să uimească prin trăirea sa până şi puterile îngereşti, pentru că viaţa ei rămâne pentru fiecare om în parte un adevărat îndemn spre mântuire! Vedem că în urcuşul duhovnicesc spre Înviere, Biserica ne pune înainte nu numai virtuţile sfinţilor, ci şi ispitele ce ne pot ademeni la tot pasul, şi pe care ei le-au biruit, iar, un astfel de obstacol este şi «duhul iubirii de stăpânire», cum spune Sfântul Efrem Sirul, de care au fost cuprinşi chiar şi Apostolii Mântuitorului, pentru că, iată-i acum, pe doi dintre apostoli, Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care se apropie de Mântuitorul şi-I spun: «Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine! Dă-ne, nouă, să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru Slava Ta» (Marcu 10, 35 şi 37). Deci, o cerere imperativă, aşa cum sunt şi rugăciunile noastre de cele mai multe ori, înaintea Lui Dumnezeu, când ne plecăm genunchii şi-I spunem: «Facă-se voia Ta», expresie care, de cele mai multe ori vădeşte egoismul şi naivitatea noastră! Limitaţi la ceea ce este lumesc şi trecător, apostolii Iacov şi Ioan cer Mântuitorului să fie puşi mai în cinste decât ceilalţi zece colegi de ucenicie, în împărăţia lumească gândită de ei, dar, nici ceilalţi zece ucenici nu gândesc altfel, fapt pentru care Mântuitorul îi dojeneşte şi le spune: „Nu ştiţi ce cereţi!” (Marcu 10, 38). Astfel, Sf. Ev. Marcu spune: «Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor. Şi ei erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine, iarăşi, pe cei doisprezece, a început să le spună ce aveau să I se întâmple: Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, zicându-I: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Iar El le-a zis: Ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu ştiţi ce cereţi! Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Şi Iisus le-a zis: Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu mă botez vă veţi boteza. Dar a şedea de-a dreapta Mea, sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Şi Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi», pentru că toţi cei care-I urmează lui Hristos şi sunt ucenici ai Lui, nu pot trăi cu pretenţia de a fi slujiţi, ci, ei înşişi sunt chemaţi a sluji semenilor; şi apoi, pentru că în Împărăţia lui Dumnezeu sunt numai locuri de mare cinste, fără a fi aşezat vreunul în defavoarea celuilalt. Aşadar, o adevărată lecţie de viaţă, în care Mântuitorul vrea să ne atragă atenţia că în Împărăţia Lui Dumnezeu nu există nici şefie, nici slugărnicie, ci o adevărată slujire în iubire care întotdeauna înalţă omul, pentru că Dumnezeu ne ajută să-L cunoaştem prin «participarea» noastră, adică, prin paza minţii şi curăţia inimii, ceea ce înseamnă: post, rugăciune şi paza poruncilor!
«Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te negrăit de Lumina Dumnezeirii»!
Cât priveşte evocarea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, iată, avem exemplul parcă ieşit din comun al unei femei care ajunsese la tinereţe pe ultima treaptă a decăderii morale, dar care, după ce îşi vine în sine, se întoarce la Hristos. Şi credem că exemplul ei este mai actual ca oricând, tocmai datorită faptului că în societatea în care trăim se conturează tot mai clar două extreme, legate de menirea femeii în Biserică şi societate: prima, cea a feminismului, a super-femeii promovată mai ales prin publicitate, care caută să scoată în prim plan «emanciparea» femeii în detrimentul familiei creştine, în care ea ar trebui să aibă rolul binecuvântat de soţie şi de mamă, iar cea de-a doua extremă, cea a misoginismului, în care femeia este greşit considerată ca o «unealtă» la îndemâna şi la cheremul bărbatului, incapabilă din punct de vedere intelectual, neputincioasă din punct de vedere fizic şi decăzută din punct de vedere moral. Cei care îi cunoaştem viaţa sfintei, ştim că i-a fost oferită, ca un adevărat exemplu, unui călugăr îmbunătăţit, Zosima (+460), un bătrân de aproape 90 de ani, care excela în sfinţenie, un monah smerit în cele duhovniceşti, dar care fusese copleşit de gândul că ar fi în toate desăvârşit şi că n-ar mai avea nevoie ca să înveţe ceva de la alţii, fapt pentru care Zosima este dus de Dumnezeu într-o mănăstire de lângă râul Iordan, unde călugării străluceau în fapte bune şi contemplaţie, slujind Domnului, pentru a o întâlni pe această mare sfântă, căreia, mai târziu, Biserica i-a dedicat această Duminică din Postul Mare. Aşadar, în Alexandria Egiptului din veacul al IV-lea, după Hristos, o tânără, fiica unor oameni înstăriţi, nu numai că a uitat de Hristos şi morală, ci, mai mult, s-a luat la întrecere cu dracul, aşa că era recunoscută în oraşul întemeiat de Alexandru cel Mare pentru destrăbălarea ei! Prin urmare, dezmăţul tinerilor care nu mai ascultau de sfatul părinţilor era în floare, obrăznicia luase locul bunei cuviinţe, iar distracţiile erotice se ţineau lanţ în această «mocirlă» a desfrâului, fapt care va atrage urgia lui Dumnezeu peste aceste ţinuturi ce vor cădea în stăpânirea arabilor. Deci, după ce Maria Egipteanca se pierdea în taverne, ispititorul a îndemnat-o într-o zi să se urce pe o corabie care ducea pelerini la Locurile Sfinte, cu gândul să spurce şi acele meleaguri, ajungând la Ierusalim chiar de Ziua Crucii, când, oarecum curioasă de evlavia oamenilor, s-a oprit în pragul Bisericii Înălţării Sfintei Cruci, dar, îmbulzită de mulţime, totuşi, nu putea înainta, mai ales că i s-a derulat în faţa ochilor toată viaţa ei păcătoasă, dar şi amintirile casei părinteşti cu sfaturile bune ale mamei sale. După ce a jurat că se va lepăda de viaţa cea păcătoasă, cu lacrimi, ajunge în faţa icoanei Maicii Domnului şi promite că va lepăda chipul cel vechi şi cuprins de poftele înşelăciunii, şi va lua Crucea, ca toată viaţa să-L slujească pe Domnul. O vede aievea pe Fecioara Sfântă care o binecuvântează, îngăduindu-i să sărute Lemnul Crucii pe care a fost răstignit Fiul ei! Maria Egipteanca avea doar 20 de ani când a lăsat plăcerile lumii şi a făcut pocăinţă în pustiul Iordanului, unde a înfrânt arşiţa, fiarele, păcatul şi duhurile patimilor drăceşti, prin asprimea postului şi multă rugăciune. Acolo, pe malurile Iordanului, este zărită de călugărul Zosima, adus de Dumnezeu ca să o Împărtăşească. Privind cum se depărtează, neatingând pământul, bătrânul cu ochii înlăcrimaţi i-a promis că peste un an de zile va veni în acelaşi loc, iar amândoi şi-au ţinut promisiunea. Când trupul Sfintei aştepta prohodirea preotului care sosise, un leu l-a ajutat să-i pregătească mormânt în nisip, cu Moaşte pentru Veşnicie. Deci, întors la chilia sa din Mânăstirea «Sf. Ioan Botezătorul», cuviosul Zosima a povestit acum 1500 de ani cuprinsul acestei vieţi sfinte, iar noi să rostim cu evlavie: «Cuvioasă Maria Egipteanca, roagă-te Stăpânului ca să ne izbăvească de păcate! Înger pământesc ai fost, Preacuvioasă Maică, iar acum ești om ceresc, bucurându-te negrăit de Lumina Dumnezeirii», prin aceasta, fiecarte dintre noi, având înaintea ochilor minţii exemplul admirabil al cuvioasei, de a ne întoarce pentru totdeauna la Dumnezeu, mai ales în această perioadă a Postului, când trebuie să facem efortul de a rupe legătura cu păcatul care ne stăpâneşte, făgăduind aceasta mereu în Taina Sfintei Spovedanii, stăruind în fapte bune, pentru că fără ambiţie, fără luptă, fără armele postului şi ale rugăciunii, nu putem izbândi! Aşadar, patruzeci şi şapte de ani a vieţuit în pustie, şi Domnul i-a dăruit ceea ce rareori dăruieşte cuiva dintre sfinţi. Ani întregi, nu a gustat pâine şi apă. La întrebarea Avvei Zosima, ea a răspuns: «Nu numai cu pâine va trăi omul» (Matei 4, 4). Domnul Iisus Hristos a hrănit-o într-un mod deosebit şi a îndrumat-o la viaţa pustnicească, la nevoinţele pustniceşti. Deci, care a fost urmarea? Sfânta a preschimbat iadul ei în rai, l-a biruit pe diavol şi a urcat sus la Dumnezeu! Cu postul şi cu sfânta rugăciune, pentru că postul împreună cu sfânta rugăciune înseamnă o putere care biruie totul! Un imn minunat din Marea Patruzecime spune: «Să urmăm Mântuitorului sufletelor noastre, Care prin post ne-a arătat biruinţa împotriva diavolului», pentru că nu există o altă armă, nu există un alt mijloc prin care să te răstigneşti pe tine însuţi! În concluzie, Cuvioasa Maria Egipteanca, din abisurile cele mai adânci ale păcatului şi ale desfrâului a ajuns pe culmile sfinţeniei, pentru că întoarcerea ei s-a făcut într-o clipă, când, simţind că o forţă nevăzută o împiedică să intre în biserică, şi-a dat seama că este oprită din cauza păcatelor ei. Astfel, a promis Maicii Domnului că dacă o lasă să intre, îşi va schimba viaţa. Şi s-a ţinut de cuvânt, chiar dacă i-a luat 17 ani de luptă cu gândurile şi aducerile aminte de păcatele făcute, care îşi cereau drepturile. În total, după întoarcerea ei la Dumnezeu, Maria Egipteanca a petrecut 47 de ani în pustie, dovedind că Dumnezeu ne ajută să-L cunoaştem prin «participarea» noastră, adică, prin paza minţii şi curăţia inimii, ceea ce înseamnă: post, rugăciune şi paza poruncilor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
