Ca la noi, la nimeni – Schimbări în bine, schimbări în rău!

1137
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Ciuma timpului nostru. Nebunii îi conduc pe orbi.”
William Shakespeare (1564-1616)

Oarecari probleme de sănătate m-au obligat ca să nu fiu prezent zilnic, așa cum aș fi dorit, în acest colț de pagină. Dar, așa cum scria laureatul Premiului Nobel pentru literatură, indianul Rabindranath Tagore, „Totdeauna există cineva mai nefericit decât tine.” Cu ajutorul bunului Dumnezeu, sper ca atât eu cât și alți cetățeni ai scumpei noastre Românii să trecem peste necazurile de fiecare zi, fără a ajunge la limita răbdării.
INFLAȚIE RECORD, ORI DEZINFLAȚIE? Deocamdată, la noi, inflația este puțin mai mare de 15% și sunt șanse ca ea să nu mai crească. Chiar dacă, în lume, acela care-a prezis criza economică din 2008-2009, celebrul Nouriel Rubini afirmă că: „Urmează o inflație record și de lungă durată.” Totuși, Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR, totodată consultant de strategie al BNR, ne mai liniștește un pic: „Inflația actuală se alimentează din propriul trecut, iar în perioada următoare ar trebui să ne așteptăm la dezinflație.” Tot domnia sa a semnalat paradoxul lunii septembrie: „Numai alimentele s-au scumpit. Pâinea s-a scumpit cu 26%. A atins influența specifică unui an într-o lună.”
PRIMUL LOC DIN UE, LA SĂRĂCIE! Cu toate acestea, în luna octombrie, avem parte de scumpiri în lanț. Prețul gazelor naturale s-a majorat cu peste 70%. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la zahăr, uleiul alimentar și la cartofi. În vremea asta, agricultura de subzistență ne asigură primul loc în Uniunea Europeană la sărăcie.
PĂCĂTOSUL ROBOR! Acest indice ROBOR la trei luni crește alarmant. Folosit în calculul costului creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, el a crescut miercuri la 8,11% pe an, de la 8,03% pe an, anterior, după cum arătau ieri datele BNR.
Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut de la 8,21% pe an, de la 8,17% pe an, în ședința precedentă.
Indicele ROBOR la 12 luni a ajuns la 8,34% pe an, de la 8,30% marți.
Din nefericire, Guvernul României, condus de prim-ministrul Nicolae Ciucă, nu cunoaște sau chiar nu vrea să ia în considerare unele măsuri în domeniul energiei electrice ale unor guverne din țări membre ale Uniunii Europene mai curajoase. Așa, de pildă, guvernul Germaniei Federale a redeschis mine de cărbuni și centrale electrice pe cărbuni spre a produce energie electrică ieftină. Ce-i drept, minele de cărbuni ale Germaniei se aflau în conservare și nu erau închise ca ale noastre din Valea Jiului.
ION PREDOȘANU

P.S. VIRGIL POPESCU, DE NEÎNLOCUIT?! Noi nu învățăm nimic de la alții mai deștepți decât cei de la Palatul Victoria. Guvernul curajoasei Polonia a plafonat facturile la electricitate.
Nu văd de ce la București ne chinuim să adoptăm ordonanțe de urgență care se dovedesc a nu fi bune nici la a treia încercare. De ce să credem, ca proștii, că ministrul Energiei, Virgil Popescu, e de neînlocuit? (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here