Ca la noi, la nimeni – România mai și câștigă procese: Cazul Roșia Montană, închis!

420
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „A (nu) ajunge la sapă de lemn.” – Zicală cam nepopulară

Sunt vreo două procese de care noi românii ne temeam tare mult. Unul dintre ele, în care compania canadiană Gabriel Resources ne-a dat în judecată pentru că nu mai poate exploata aurul și alte minerale rare de la Roșia Montană, deși se vorbea că am putea pierde între 2-6,7 miliarde de euro, s-a încheiat în favoarea României. Care nu numai că nu va plătit nimic, dar va și primi un milion de euro drept cheltuieli de judecată. Al doilea proces este cu compania de medicamente americană Pfizer, care-ar vrea să luăm niște vaccinuri anti-Covid 19, pe care le-am comandat, dar de care nu mai avem nevoie.
USR (UNIUNEA SABOTAȚI ROMÂNIA) VREA SĂ BAGE ȚARA ÎN BELEA. Oricum, comanda fusese foarte mare și am datora cam un miliard de euro. În ambele cazuri, păguboase pentru România, vinovații sunt dintre actualii lideri ai USR (Uniunea Sabotați România!); la al doilea contract, cel cu Pfizer, și-a mai pus semnătura și neisprăvitul de Florin Cîțu, ajuns prim-ministru al României, prin voia Preș. Klaus Werner Iohannis și, probabil, a americanilor! La cât de prost stă România cu deficitul bugetar, cifrat la peste 50% din produsul intern brut, pierderea celor două procese ne-ar fi dus sigur la ideea din motto, adică ajungeam „la sapă de lemn”.
Să detaliem cam ce se înțelege prin „a ajunge la sapă de lemn”. Expresia înseamnă a se ruina, a-i merge rău de tot. Unul din progresele omenirii este trecerea de la sapa de lemn la sapa de fier, care a însemnat, la acea vreme, trecerea de la un mod mai ușor și mai eficient de cultivare a pământului și, deci, o recoltă mai bună care aducea un plus de bogăție. Cei care își permiteau o sapă de fier erau mai înstăriți, fierul fiind mai scump decât lemnul. Întoarcerea la sapa de lemn era, din acest motiv, un simbol al sărăcirii. Lecția financiară este simplă: prudență financiară.
PRIMUL PROCES LA UN TRIBUNAL ARBITRAL CÂȘTIGAT DE O CASĂ DE AVOCATURĂ DIN ROMÂNIA! Ziarul Financiar a prezentat prima declarație a casei de avocatură care a câștigat Procesul Roșia Montană. Profesoara universitară în drept, Crenguța Leaua, avocat specializat în arbitraje internaționale: „Suntem încântați să vedem că trobunalul arbitral ICSID (de la Washington) a înțeles situația și argumentele prezentate de noi în apărarea României”. Casa de avocatură Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LLDDP), care a reprezentat România, alături de Casa de avocatură elvețiană LALIVE, a dat sâmbătă seară prima declarație în legătură cu decizia arbitrajului internațional legat de Roșia Montană în care se confirmă cele spuse mai sus. România nu numai că a scăpat de acuzațiile din procesul formulat de firma canadiană Gabriel Resources, prin care aceasta solicita între 2-6,7 miliarde de euro, dar mai are și de recuperat un milion de euro, atâta cât au rerezentat cheltuielile de judecată.
CÂȘTIGÂND PROCESUL ROȘIA MONTANĂ, NU PIERDEM ÎNTRE 2-6,7 MILIARDE DE EURO, DAR CÂȘTIGĂM UN MILION DE EURO! Tot sâmbătă seară, Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, și-a exprimat bucuria că Guvernul său a administrat bine procesul Roșia Montană, și nu lasă moștenire urmașilor săi și ai noștri, vreo uriașă datorie. Așa cum ne îngrijorasem cu toții. Întrucât Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, se gândise și la posibilitatea organizării unui referendum prin care să se aprobe exploatarea aurului de la Roșia Montană… care Roșia Montană se află, în acest moment, în Patrimoniul UNESCO.
Așa că, referendumul pentru Roșia Montană nu va mai avea loc!
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here