Ca la noi, la nimeni – Din faţa refugiaţilor, scapă cine poate !?

365

GESTUL LUI IOHANNIS, PESTE AL SENATULUI. Un colonel în rezervă, retras la Peştişani, pensionar faţă de care am tot respectul, a răspândit zvonul că trupul neînsufleţit al regretatului Corneliu Vadim Tudor n-a primit voie să fie depus la Senat, unde într-o vreme Tribunul fusese şi vicepreşedinte, cică, din pricină că n-ar fi fost de acord Klaus Iohannis. Care, ca preşedinte, nu putea să se amestece în treburile Senatului. I-am spus că mă îndoiesc de cele susţinute fără argumente.
Ca ieri, după şedinţa CSAT, preşedintele Iohannis să amâne declaraţia programată pentru ora 13,25 tocmai spre a nu deranja procesiunea funerară. Una cu onoruri militare, aşa cum merita politicianul care a fost Vadim, un poet şi patriot din stirpea lui Adrian Păunescu. Doar că bardul de la Bârca a fost mare poet şi mare poet.
Sicriul lui Vadim n-a ajuns la Senat din pricina lui Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a deconspirat ca fiind fiul nu al unei grecoaice, ci al unei unguroaice din Atena, pre numele ei Tarcsany. Iar Corneliu Vadim Tudor, doctor în teologie, avea o mare pasiune pentru istorie, fiind bun amic şi cu regretatul Senator PNL Dan Amedeo Lăzărescu, istoric de profesie, care l-a propulsat pe fiul său vitreg Călin Tăriceanu, devenit şi Popescu după numele primei soţii. Că a doua era fiica ministrului Comerţului Interior – de pe vremea lui Ceauşescu – Ana Mureşan, fostă membră PRM până la moarte şi amică cu Tribunul.
CSAT DEGEABA! Şi a venit declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis. Una cuminte. Conform căreia România îşi menţine poziţia de neacceptare a cotelor obligatorii de refugiaţi la următoarea reuniune a Consiliului JAI. Jale mare, totuşi. Chit că serviciile de informaţii – SIE şi SRI – nu le-au prezentat preşedintelui Klaus Iohannis şi primului ministru Victor Ponta situaţia reală. Parlamentul European stabilise demultişor cotele obligatorii. Şi Herr Iohannis a mai adăugat, de parcă avea mămăligă-n gură: „Sunt aşteptate scenarii în care România ar fi obligată să primească mai mulţi refugiaţi („imigranţi” în declaraţia sa!). Păcatul e că generalul Degeratu, fost Şef al Statului Major al Armatei Române „confirmă al treilea război mondial!” Iar scenariile apocaliptice vorbesc de o Europă a anului 2050 în care vor fi mai mulţi musulmani decât europeni. Adică, albi.
FLORIAN COLDEA ŞTIA? Un cititor al site-ului www.cotidianul.ro atrage atenţia asupra decorării lui Florian Coldea de către Ambasada Franţei la Bucureşti. Şi zice: „E ca şi cum nevasta unuia ar fi decorată de toţi vecinii din bloc pentru modul senzaţional în care face sex, iar încornoratul s-ar bucura!” Totuşi, Florian Coldea este prim-adjunct al directorului SRI şi general român. E drept, că la vremea aranjamentului cu răpirea jurnaliştilor români în Irak – poveste cu dosar clasificat şi multe milioane de dolari dispărute! – domnia sa îl reprezenta ca maior SRI şi om de încredere pe ex-preşedintele Traian Băsescu. Ultimul fiind prieten la cataramă cu alt dictator – preşedintele Siriei, Bashar Al Assad, primit şi la Palatul Cotroceni.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here