Biciclist accidentat de un mopedist

524
Un târgujian în vârstă de 22 de ani a accidentat uşor un bărbat care se afla pe o bicicletă pe strada Ecaterina Teodoroiu. Victima, de 56 de ani, tot din Târgu Jiu, a fost transportată la Spitalul Judeţean pentru îngrijiri medicale, însă din fericire s-a ales doar cu răni uşoare.

Accidentul s-a produs din cauza neatenţiei biciclistului care a schimbat direcţia de mers fără să se asigure, iar tânărul care conducea mopedul a intrat în coliziune cu primul.

Conducătorul mopedului purta casca de protecţie şi absolvise cursul de legislaţie rutieră, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că nu a consumat băuturi alcoolice. În prezent, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here