Bătrână din Târgu-Jiu, jefuită de patru necunoscuţi

219

O bătrână în vârstă de 62 de ani, din Târgu-Jiu, a rămas fără suma de 50.000 de lei şi fără mai multe bijuterii din aur după ce a lăsat patru necunoscuţi să-i intre în curte.

În după-amiaza zilei de 29 aprilie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de o femeie în vârstă de 62 ani, din Târgu-Jiu, cu privire la faptul că în jurul orei 15:30, patru persoane  necunoscute, sub pretextul că doresc să cumpere băuturi alcoolice şi fier vechi, au pătruns în curtea imobilului cu acordul proprietarei şi profitând de neatenţia acesteia au intrat în imobil, de unde au sustras aproximativ 50.000 lei şi circa 30 g bijuterii din aur. Imediat, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, pentru cercetări. S-au instituit de urgenţă filtre rutiere în vederea identificării în trafic a autoturismului în care se deplasau persoanele suspecte.
În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii atrag atenţia cu privire la acest mod de operare şi recomandă cetăţenilor adoptarea unui comportament preventiv pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt.
De asemenea, poliţiştii îi sfătuiesc pe cetăţeni să nu permită accesul în locuinţă persoanelor necunoscute, care pot invoca diferite pretexte pentru a atrage atenţia.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here