Avem Teatru

175
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Orice dramatizare cu pretext românesc din literatura universală sau naţională presupune şi impune dificultăţi specifice, de ordin prozastic şi teatral. De posibilităţi şi libertăţi mai mari dispune cinematografia, prin modalităţi şi elemente artistice complementare, în comparaţie şi în competiţie cu dramatizarea, constrânsă regizoral şi scenografic. Aşa se explică faptul că ecranizările sunt mai fidele romanelor şi dramelor filmate şi au mai mare succes la impactul artistic cu spectatorii. Nici filmările, oricât de desăvârşite cinematografic, nu pot egala valoarea artistică a capodoperelor româneşti universale sau naţionale. Diferenţierile axiologice se explică, aşadar, prin rigorile şi libertăţile fiecărei arte, ori fiecărui gen literar-artistic distinct, încât dramatizările, inclusiv cele care adoptă abordarea compoziţională şi stilistică a procesului literar, sunt mai rare şi mai timide numeric, raportate la ecranizări. Desigur, mai formative şi eficiente didactic, sunt procesele literare prezidate de distanţa spiritului critic selectiv şi novator. Evident, romanele interbelice camilpetresciene, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, 1930, şi Patul lui Procust, 1933, pot fi, în condiţiile şi cu riscurile menţionate anterior, dramatizate, ecranizate şi reprezentate scenic sub formele procesului literar, justiţiar-tribunaliere, mai mult sau mai puţin captivante educativ, formativ şi estetic. Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu a oferit gorjenilor şi altor spectatori de pe alte meridiane, autohtone şi europene, spectacole atracţioase şi expresive, emoţionante, prin repertorii inspirate şi judicioase, din patrimoniul literar naţional şi universal. În felul acesta se explică faima de care se bucură, după prestaţii spectaculare de câteva decenii, în ţară şi în străinătate, ca o instituţie cultural-artistică, nicidecum provincială. Noul manager, tânăr director şi talentat actor, Brehuţă-Ciobănuc Cosmin, cu spirit juvenil şi neomodernist, va continua tradiţia veritabilă a teatrului târgujian. Marius Oltean, profesor universitar doctor, şi-a asumat tripla responsabilitate de a fi autor al dramatizării primului roman interbelic camilpetrescian şi de a parafa regia şi scenografia spectacolului. Ca simplu spectator, provenit din învăţământ, fără a fi înzestrat cu exigenţele şi virtuţile unui cronicar dramatic de formaţie autentică, pot afirma că spectacolul a fost conceput, regizat şi desfăşurat pe baza unei relecturi critice subtile a romanului, izbutind să faciliteze şi să sugereze spectatorilor, în primul rând, adolescenţilor, prin elemente specifice recuzitei teatrale, inedite posibilităţi de interpretare şi evaluare critică a romanului, inclusiv eseistice, utile la examenul de bacalaureat. Cu o distribuţie rezonabilă, bazată pe testarea afinităţilor şi compatibilităţilor personajelor şi actorilor, regizorul Marius Oltean a realizat un spectacol dramatic coerent şi fluent, expresiv, tocmai prin secvenţele narative şi dialogate, selective, alese cu discernământul unui scenarist versat, capabil să ilustreze pe scenă fuziunea armonioasă şi echilibrată a celor două părţi ale romanului. Unitatea epico-dramatică a spectacolului a fost astfel asigurată, în atmosfera nocturnă, dilematic-sentimentală şi terifiant-beligerantă, creată de un dublu conflict, interior, profund şi permanent, şi exterior, provocat de Primul Război Mondial, marcat de experienţele nefaste trăite de personajul central, protagonistul şi eroul Ştefan Ghiorghidiu. El este un personaj pozitiv, singular şi demn, din romanul ionic magistral al lui Camil Petrescu. Ştefan Ghiorghidiu apare permanent cufundat în universul metafizic al existenţei sale nefericite. Omniprezent, fizic şi spiritual, alter ego, în roman şi în dramatizare, el este întruchipat în mod remarcabil de actorul, poetul şi editorul George Drăghescu, care ar putea să joace, la fel de bine şi de concludent, rolul poetului şi gazetarului George Demetru Ladima, protagonistul din celălalt roman camilpetrescian, Patul lui Procust. Actorul George Drăghescu a reuşit să reprezinte pe scenă, în chip salutar, drama intelectualului inteligent, ca filosof, sensibil şi onest, ca bărbat vulnerabil la impactul cu arcul lui Cupidon, trăind febril un ideal erotic absolut, o iubire adevărată, pendulând de la extaz la agonie, stăpânit de luciditate şi gelozie, adeseori echilibrată şi diminuată de orgoliul masculin. Personajul Ştefan Ghiorghidiu şi actorul George Drăghescu au fost, deopotrivă, prezenţe dramatice ficţionale şi reale, ca unitate artistică indisolubilă. A apărut astfel pe scenă intelectualul inadaptabil la codul imoral, degradant şi dezumanizant, al unei societăţi corupte, în care este nevoit să trăiască, să iubească şi să lupte. El nu apare ca personaj idealizat nici în roman, nici în dramatizare, triumfali, la modul meschin, în dialogurile, controversele şi disputele de idei cu el, pe plan economic, politic, moral şi filosofic, fiind celelalte personaje, adică, Ela, actriţa Adelina Puzdrea, Nae, actorul Cristinel Dobran, colonelul, Doru Dobroiu, căpitanul, Sorin Giurcă, domnul G., Alexandru Manea, Anişoara, Doamna, Prostituata, Filoftea Popescu, la fel de bine şi de inspirat distribuite. Un merit în plus al spectacolului dramatic axat pe roman este și acela prin care a concretizat convingător contrastul şi conflictul tranşant dintre eroul principal, ca personaj pozitiv, introspectiv, ionic, ca alter ego al romancierului şi al dramaturgului Marius Oltean şi celelalte personaje, dorice, negative, mai mult sau mai puţin oneste, extrapolând şi parafrazând un celebru şi expresiv enunţ caragialian.
Ion Trancău

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here