Ieri am sărbatorit Botezul Domnului în râul Iordan, iar, astăzi prăznuim, după cuviință, pe cel ce s-a învrednicit să-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu, adică pe Sfântul Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul, pentru că ieri l-am preamărit pe Iisus Hristos Mântuitorul lumii, Care a cerut să fie botezat după lege, iar, astăzi îl cinstim pe slujitorul cel credincios, pe proorocul Ioan, pe „cel mai mare om născut din femeie”, pe Sfetnicul Luminii, pe cel ce s-a atins cu mâna de creștetul Stăpânului, Cel Care a zidit cu dreapta Sa cele văzute și nevăzute. Deci, ieri L-am cinstit pe Stăpânul, astăzi lăudăm pe sluga Stăpânului, ieri am slăvit pe Treimea cea de o ființă, Care S-a arătat la Iordan, astăzi lăudăm pe Sfântul Ioan Botezătorul care s-a închinat Preasfintei Treimi la Iordan. El a auzit glasul Tatălui din nor, el a botezat pe Fiul în Iordan și tot el a văzut pe Duhul Sfânt în chip de porumbel, șezând deasupra Fiului. Să vedem, ce mare și plăcut este înaintea Domnului Sfântul Ioan Botezătorul! Că cine altul a postit mai mult ca el în pustie? Cine a propovăduit mai cu putere pocăința, în pustiul Iordanului? Cine mustră mai cu asprime pe cărturari și farisei, numindu-i „năpârci” și „pui de șerpi”? Cine L-a mărturisit și L-a arătat pe Hristos înaintea lumii cu mai multă îndrăzneală și putere decât Ioan Botezătorul?
,,Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt”!
Așadar, se cuvine să cinstim cu laude pe Sfântul Ioan Botezătorul, glasul celui ce strigă în pustie, să lăudam pe cel mai mare postitor și rugător dintre oameni, pe proorocul cel minunat, pe Înaintemergătorul lui Hristos, care L-a mărturisit oamenilor, pe propovăduitorul Preasfintei Treimi, pe apostolul pocăinței, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Dinainte de naștere, Ioan a fost ales de Dumnezeu și vestit de prooroci și de mic a fost rânduit să sufere, să trăiască ascuns în munți, în liniște, în post și singurătate; fără părinți, fără îmbrăcăminte și haine moi, fără adăpost și odihnă. Pustia i-a fost cea mai înaltă școală de formare duhovnicească, de pregătire pentru a fi prooroc și Înaintemergător, propovăduitor al pocăinței și botezător al lui Hristos. Ajungând la vârsta de treizeci de ani, Sfântul Ioan a fost chemat de Dumnezeu la propovăduire și a ieșit din pustie ca dintr-un palat împărătesc. Sufletul lui acum era plin de Duhul Sfânt, trupul lui era neprihănit, curat, mai mult îngeresc decât pământesc. Inima lui era plină de har și râvnă pentru adevăr, iar cuvântul lui era puternic, îndrăzneț, tare, care tăia ca o sabie păcatul, care trezea conștiințele și tămăduia sufletele oamenilor. Pentru că nimeni nu poate face roade vrednice de pocăință dacă mai întâi nu-și curăță inima și mintea de păcate prin spovedanie și căință, arăta sfântul! A ne pocăi înseamnă a ara ogorul sufletului, a smulge din rădăcină buruienile patimilor, a grăpa grădina, adica a sfărâma bulgării patimilor și numai după aceea putem ieși la semănat. De vom face așa, multe fapte bune vom putea lucra pe pământ. A treia mare învățătură a Sfântului Ioan Botezătorul este amenințătoare: Acum securea stă la rădăcina pomilor – spune marele prooroc – deci orice pom, care nu face roadă bună, se taie și se aruncă în foc (Luca 3, 9). Prin aceasta el învață pe iudei, ca și pe noi cei de astăzi, că pocăința este obligatorie pentru toți cei ce vor să urmeze lui Hristos și să dobândească Împărăția cerurilor. Lucrarea pocăinței trebuie făcută acum, astăzi, cât mai grabnic, pâna avem vreme. Ea nu poate fi amânată, nici înlocuită cu alte fapte bune, pentru că pocăința este al doilea botez și fără dezlegarea și părăsirea păcatelor nimeni nu se poate mântui. El nu dădea omului iertarea păcatelor și nici harul Duhului Sfânt, pentru că botezul lui Ioan era un botez de pocăință, un botez de pregătire pentru adevăratul botez creștin. Era ceva intermediar între botezul Legii Vechi și botezul din Legea Darului. Aceasta o spunea chiar Ioan, zicând: ,,Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1, 8). După botez, Ioan le vorbea despre Mesia cum că a venit în lume, că El va boteza pe oameni cu Duh Sfânt și cu foc. Apoi le zicea: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor (Marcu 1, 7). Vedeți smerenia lui Ioan? Deși era prooroc și Sfânt, în fața Stăpânului se smerea. Smerenia și fecioria sunt două mari cununi ale Sfințeniei pe care le iubește Dumnezeu și cei ce sunt ai lui Dumnezeu!
Preot Ioan VODISLAV, Parohia Pojogeni, Gorj
