Aş pleca pe-a zilei cale de un an-lumină,
Să-ţi aduc acasă, mamă, floarea nemuririi,
Din buchetul care poartă dragostea divină,
Şi îmbracă în tăcere numai trandafirii!
Aş vorbi cu tine, mamă, dar, nu am cuvinte
În care să văd tăcerea ca pe-o simplă boare,
Dar, să ştii că-ţi urmez sfatul întru cele sfinte,
Şi-mi vindecă Doamne, Doamne, rana ce mă doare!
Mi-ai dat sfat ca-ntotdeauna să fac lucruri bune,
Cât mai pot şi cât mă lasă Dumnezeul firii,
În lumina unei stele chipul tău apune
Şi se scutură petale din rana iubirii!
Aş lupta cu neuitarea, dar, mai cade ploaia
Care e atât de rece de-mi tremură-n pleoape,
Uşa casei se deschide şi privesc odaia
Unde numai paşii umbrei, îmi rămân aproape!
Astăzi, vreau să vii acasă, pe a nopţii cale,
Ca să uit, mamă, tristeţea din durerea firii,
Dar, e prea îngălbenită iarba de pe vale,
Şi se scutură în stele numai trandafirii!
Vasile GOGONEA
