Arestat la domiciliu, suspectat de omor!

305

Bărbatul din Târgu-Cărbunești, acuzat în primăvară că ar fi autorul unei crime produse în urmă cu șase ani, a fost plasat de la începutul acestei săptămâni în arest la domiciliu, după ce judecătorii au decis că nu se mai impune arestarea lui preventivă. Felix Dianu a scăpat de cătușe, cel puțin pentru moment, iar acum a ajuns acasă, fiind alături de cei care l-au considerat mereu nevinovat. El era bun prieten în urmă cu mai mulți ani cu Daniel Nistor, zis și Heru, cel care avea să fie considerat mort după ce a plecat la drum cu Dianu, zis și Benone. Heru se pregătea să plece în Italia pentru a se împăca la acel moment cu soția sa, culmea fiind că femeia începuse să aibă o relație cu Benone.
Cei doi bărbați au plecat în februarie 2010 cu mașina de la locuința lui Heru, după care nimeni nu a mai știut nimic de acesta. Părinții și frații au rămas la Cojani și îl așteaptă și azi pe Daniel Nistor, anchetatorii nereușind să dea de urma cadavrului acestuia. Cu toate acestea, au avut suficiente indicii și probe încât să obțină arestarea preventivă a lui Felix Dianu, bărbatul fiind ridicat din Norvegia, unde încerca să se ascundă, și adus acasă pentru a fi încătușat. Ancheta este efectuată de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ei fiind cei care au dispus în luna aprilie din acest an punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Dianu Felix. Gorjeanul este cercetat atât pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cât și pentru cea de profanare de morminte, despre ultima dintre ele nefiind oferite informații suplimentare.
“În cursul zilei de 15 februarie 2010, la intrarea în orașul Târgu Cărbunești, victima N.D. s-a urcat în autoturismul condus de inculpatul Dianu Felix, situație de fapt confirmată de declarațiile a trei martori. În aceeași seară, N.D. a fost victima infracțiunii de omor, comisă de inculpatul Dianu Felix, care i-a ascuns ulterior cadavrul pentru a evita tragerea la răspundere penală. Practic, relația tensionată dintre inculpat și victimă — cauzată de existența unei relații apropiate dintre inculpat și fosta soție a victimei — a degenerat în acțiunea violentă care a dus la suprimarea vieții victimei.
Intenția inculpatului de a induce în eroare rudele victimei reiese dintr-o serie de acțiuni ale acestuia, care a încercat prin diverse modalități să le creeze apropiaților victimei convingerea că aceasta este plecată în străinătate. Astfel, prin transmiterea unor mesaje telefonice, inculpatul a încercat să justifice absența victimei, cu motivarea că ar fi plecat din țară — obținând astfel întârzierea sesizării dispariției”, au comunicat anchetatorii în momentul în care au reușit să obțină arestarea preventivă a lui Dianu, bărbatul aflându-se de acum încolo în arest la domiciliu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here