Apa lipsă de la Boroşteni, în dezbatere publică

307

De două săptămâni, cetăţenii satului Boroşteni, din comuna Peştişani, nu au avut picătură de apă la conducta administrată de SC „UTIL-BONUS” SRL, firmă al cărei acţionar unic este Consiliul Local Peştişani. Ce-i drept, din 6 iulie, administratorul firmei, Ilie Fuiorea, şi-a depus demisia.

Cum primăria nu are primar, viceprimarul a fost investit cu prerogativele primarului. Iar viceprimarul Pantelimon Tivig este fără experienţă şi se lasă dus de nas de două persoane din umbră, fără nicio legătură cu Primăria Peştişani, la care-au candidat pentru funcţia de primar fără succes. Săptămâna trecută, vicele a semnat ca primarul şi a pus ştampila peste convocarea unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local, cum se vede din facsimilul alăturat, dar la care el, care-i şi consilier local PP-DD, colegul lui, al doilea, pe listă, 4 consilieri locali ai PDL şi un consilier PRM, Ovidiu Gelatu, apreciat ca trădător, n-au binevoit să fie prezenţi la şedinţă, deşi se aflau în biroul viceprimarului pe care-l susţin.

Cine-a organizat adunarea şi de ce? Viceprimarul da, cei 6 nu!
Cu sala plină de oameni nemulţumiţi a unei săli de clasă a Şcolii primare din satul Boroşteni, şedinţa a început la ora 12 fix. În prezidiu erau, de la stânga la dreapta, Corneliu Nicolcioiu-Garincea, Joie-Gheorghe Ciolofan, Ilie Fuiorea, Ion Poenaru, Constantin Fuiorea (PRM) şi Vasile Turtoi(USL, ca şi primii patru). Aşa cum precizaseră în invitaţiile afişate prin sat şi prin localitatea Peştişani, reşedinţa comunei, se dezbătea spinoasa problemă a lipsei apei în satul Boroşteni, de 15 zile, fiind invitaţi viceprimarul Pantelimon Tivig, extrem de punctual, dar excelând prin absenţă cei patru consilieri locali ai PDKL, plus acela care-a înclinat balanţa în favoarea alegerii unui viceprimar din afara sferei actualei puteri – USL. Atât cetăţenii, cât şi moderatorul şedinţei, consilierul local economist Ion Poenaru, de loc din Boroşteni şi preşedinte al PSD, au spus de la început, cu claritate, că „Apa nu are culoare politică”. Făcându-se, astfel, apel la nepolitizarea dezbaterii. Ceea ce, să recunoaştem, s-a respectat. Cu toate că boicotarea şedinţelor CL Peştişani şi neparticiparea celor şase consilieri, dintre care patru de la PDL, în frunte cu Nicolae Nicolcioiu, cel apreciat ca având interese oculte.

Seceta prelungită, dezinteresul la fel
În fiecare vară, din iulie şi până la sfârşitul lui august, seceta face ravagii. Problema salubrităţii e şi ea foarte gravă şi strâns legată de prima, iar iluminatul public tot în suferinţă. Apa scade în sistemul de acumulare de la Clocotici, iar Primăria ar putea trece la transportul apei cu cisterne măcar pentru pompieri. S-a conchis că în situaţii excepţionale trebuie luate măsuri pe potrivă. Şi aşa, din vina foştilor edili şi chiar a foştilor şi actualilor consilieri, nimeni nu ştie exact ce prevede proiectul aducţiunii cu apă, prin cădere şi nu sub presiune. Iar hidranţii nu sunt de găsit pe nicăieri, gurile rele susţinând că s-ar fi vândut, aşa că în caz de incendiu n-ar fi apă nici pentru pompieri. Apa ba apare la conductă, ba dispare. Aerisitoare nu există şi apometrele contorizează inclusiv aerul plătit de cetăţeni pe post de apă. Unde mai punem că apa nu-i potabilă, ci menajeră şi plină de bacterii şi gunoaie. Iar foarte adesea şi de rugină.
E bine că măcar s-a discutat şi s-au găsit, după cum vom vedea, câteva idei practice. Gheorghe Şoşoi, pe post de Cetăţeanul turmentat, a adus vorba de vreo 50 de familii din Gureni branşaţi ilegal la conducta principală. „De ce nu le puneţi şi lor apometre?”, mai zicea el.

Fără politică. Şi aşa, situaţia-i disperată!
Propunerea-i aparţine doamnei Aneta Secotă, care-a apreciat situaţia alimentării cu apă ca fiind disperată deşi suntem în secolul XXI. Şi nu există nici măcar apă de băut, în schimb în comună s-au făcut două săli de sport şi un iluzoriu teren de fotbal, care-a mai costat şi el 5(cinci) miliarde de lei aruncaţi pe apa sâmbetei. Cerinţa de a avea apă potabilă nu s-a rezolvat. „Să se meargă cu poliţia şi jandarmeria, să-i aresteze, de ce nu!” mai afirma dumneaei la adresa celor care fură apa. „Sunt oameni bătrâni şi copii care nu ştiu că apa, atunci când este, nu-i potabilă şi se îmbolnăvesc!”, mai susţine doamna Secotă. Am înţeles că şi la Boroşteni majoritatea oamenilor sunt în vârstă, cei din dealul Boroştenilor nu au apă deloc niciodată, iar ceilalţi fură apa şi udă grădinile. Cetăţeanul turmentat, Şoşoi, îi întrerupea pe toţi vorbitorii dar mai zicea şi câte-un adevăr. Să ne mai întâlnim peste două săptămâni, să vedem ce s-a făcut, şi să nu vorbim degeaba.

Ex-consilierul care abia acum pune degetul pe rana adâncă
Cu oarecare tact, profesorul Ion Rădulescu, ex-consilier PDL, abia acum a prins curaj. Când nu mai este consilier local. A luat-o cu două aspecte: „Proiectul a fost făcut de un proiectant, eu am văzut proiectul dar nu s-a respectat”. Apoi zice că: ”S-au dat bani drept mită, s-au primit maşini şi de plătit plătim tot noi. Eu ştiu că Nicolae Nicolcioiou, Nelu Crăciunescu şi Florin Pavel au făcut o improvizaţie cu schimbarea diametrului conductelor şi cei care sunt racordaţi la o anumită conductă nu plătesc nimic şi dimensiunile conductelor nu s-au respectat conform proiectului, iar cei care sunt pe o conductă nu plătesc nimic. La prima licitaţie i-au dat la o parte pe cei care câştigaseră şi a venit clientela ce le convenea”(Aluzie la Moldocons SRL, probabil!) De la 33 de miliarde, cât se stabilise iniţial, s-a ajuns la 38 de miliarde de lei cheltuiţi. Am spus de atâtea ori în şedinţele de CL”. Cineva din sală l-a apostrofat că de ce n-a zis nici pâs pe vremea când era consilier. Profesorul n-a răspuns şi a părăsit sala. Alte păreri susţin că trebuie redimensionat sistemul de alimentare actual şi că la cât sunt de înguste conductele actuale nu va fi apă suficientă vara, când consumul e mai mare. Alimentarea e doar prin cădere şi nu prin pompare, adică sub presiune.

Opinii contra SC „UTIL-BONUS” SRL!
Domnul Vasile Huidu are contract cu SC „UTIL-BONUS” SRL care se obligă să-i livreze apă, mai puţin de o zi pe săptămână, iar el n-a primit un strop în ultimele 15 zile. Dacă-i dă în judecată, moare el şi tot nu se rezolvă nimic. S-a gândit să ceară la Prefectură şi la Consiliul Judeţean Gorj să treacă satul Boroşteni de oraşul Tismana. Acolo este apă potabilă şi-i mai ieftină decât la Peştişani. C.Condulescu a plătit 75 de metri cubi de apă pe timpul iernii, când n-o folosea, iar acum nu are apă deloc. A calculat că ar fi vorba de 1.300 litri de apă pe zi, când conducta era îngheţată. S-ar mulţumi şi cu apă măcar două zile pe săptămână, să-şi poată face o rezervă pentru spălat şi adăpat animalele. Vasile Rădulescu e necăjit că nu se controlează şi nu se contorizează corect consumul de apă. De primăvara până toamna nu-i apă. Pe Dealul Boroştenilor nu avem apă deloc. Tot domnia sa a propus găsirea unei surse suplimentare de apă, din râul Bistricioara, de unde s-ar putea aduce apă pentru udat, să se unească oamenii cu muncă şi bani şi s-o capteze de la Ferăstrăul lui Cercel. Acum, la mine ajunge apa doar când nu-mi trebuie – iarna.

Apelul lui Ion Poenaru
Să vă spuneţi toate necazurile, eu le notez şi voi face o propunere de hotărâre în CL. Acum-i acţionar majoritar Consiliul Local, dar dacă ne vor sabota şi-n viitor consilierii care n-au venit la şedinţa anterioară vom trece iar SC „UTIL-BONUS” SRL la Primărie. Să se spele pe cap cu ea. Noi vrem să discutăm civilizat în CL şi ei – cei şapte – nu vin. Şi-a dat demisia Ilie Fuiorea şi se impunea să vedem ce-i de făcut. Dar el nu-i descărcat de gestiune şi o va face. Să se vadă cu ce minus a preluat gestiunea de la administratorul anterior, cum o lasă acum, şi pe cine punem în locul lui.

Bâiguielile viceprimarului Pantelimon Tivig(PP-DD)
Voi reveni mâine şi cu alte aprecieri şi ofuri ale celor prezenţi. Inclusiv cu situaţia deloc roză prezentată de administratorul Ilie Fuiorea. Care se consideră curat şi că el a micşorat pagubele ce le preluase de la predecesorul său Alin Fuiorea. Nu pot să nu remarc faptul că viceprimarul Pantelimon Tivig pare să nu-şi cunoască bine atribuţiile. El are pretenţia ca admnistratorul Ilie Fuiorea să-şi dea demisia în faţa Consiliului Local, pe care el şi ceilalţi şase îl boicotează!, deşi contractul acestuia a fost semnat de fostul primar, de el şi de secretară. Cu alte cuvinte, demisia se depune la primar, ale cărui atribuţiuni le-a preluat chiar viceprimarul Pantelimon Tivig. Susţine că SC „UTIL BONUS” SRL are datorii de 850 de milioane de lei la Groapa de Gunoi Ecologic Bârseşti. Şi că din colectarea banilor de la cetăţenii din comună abia s-au strâns banii de salarii ai angajaţilor firmei. Numai că Ilie Fuiorea contraatacă: „Şi Primăria ne este datoare cu 250 de milioane de lei şi nu-i plăteşte. Ce pretenţii să mai avem de la oamenii care ba nu au bani, ba fură apă fără a fi racordaţi. Viceprimarul nu scoate o vorbă despre boicotarea şedinţelor CL Peştişani, nici de cine-l sfătuieşte să acţioneze în detrimentul cetăţenilor. Ar vrea ca administratorul Ilie Fuiorea să rămână pe funcţie până stabilizează financiar situaţia firmei. Păi dacă Primăria e cel mai mare datornic la SC „UTIL-BONUS” SRL, înseamnă că şansele de a merge treaba bine vreodată, în actuala legislatură sunt minime. Sau sub zero. Tot viceprimarul a mai zis că firma SC „UTIL-BONUS” SRL mai are datorii pe caiet şi la firma lui Nicu Sprâncenatu de un miliard şi şase sute de milioane de lei. Vrea şi el un alt administrator dar nu vine nimeni. „Să stea pe loc actualul administrator, că nu-l deranjează nimeni”, ar vrea Tivig. Numai că Ilie Fuiorea preferă să rămână consilier local şi este dreptul lui să-şi aleagă viitorul.

Dedesubturi şi schimbări periculoase
În felul acesta, gândit de cele două creiere „din umbră” ale viceprimarului, Pantelimon Tivig lasă să se înţeleagă că îi este frică să nu fie schimbat. Ceea ce afirmă chiar Nicolae Nicolcioiou, care-i vede schimbarea peste maximum cinci luni, el fiind demisionat din funcţia de inspector pentru relaţii europene ca să rămână consilier local. Ceea ce Ilie Fuiorea are interdicţie – la demisie din cauza incompatibilităţii! – iată că ex-funcţionarul public Nicolae Nicolcioiu are voie. Am convingerea că deranjul cel mare ar fi teama lui Nicolae Nicolcioiu şi a viceprimarului Pantelimon Tivig ca nu cumva USL să facă o nouă majoritate şi să ţintească ea locul şi postul de viceprimar în acte şi primar în fapte!(Va urma)
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here