Angheloiu și-a dat demisia din ALDE Gorj în plen, BPJ-ul l-a urmat

383

În cadrul ședinței de Birou Permanent Județean(BPJ) al ALDE Gorj, aripa PLR, care a avut loc luni seara, copreședintele acestei organizații județene, Radu Angheloiu, și-a dat demisia, după ce a expus și motivele pentru care se vede obligat să facă asta. Cel mai important motiv a fost…Dian Popescu, senatorul venit recent în ALDE, partid în fruntea căruia a și anunțat că se va poziționa săptămâna aceasta, cu susținere de la centru. Nu numai Angheloiu a fost de acord cu răul pe care l-ar fi provocat Dian, în fruntea organizației, ci și membrii biroului județean au avut aceeași părere, motiv pentru care au demisionat și aceștia din partid. Alături de Dorin Tașcău și-a dat demisia și Valerică Barbulea dar și alți lideri ai fostului PLR Gorj.

Fostul președinte al PNL Gorj, Dan Ilie Morega, susține acum că plecarea grupului de conducere al ALDE Gorj, aripa PLR, este un lucru cert, ca și faptul că Dian Popescu a rămas cam cu partidul gol. ,,Știu de existența ședinței ALDE Gorj făcută cu președinții de organizații și cu tot BPJ-ul, cum știu și de demisia membrilor acestui ultim organism, alături de cea a lui Radu Angheloiu. Toți cei demisionați au motivat că au făcut asta în semn de protest pentru venirea în ALDE a lui Dian Popescu, individ pe care nu l-au interesat de altfel niciodată problemele gorjenilor. Respectivul, rămas singur cuc în ALDE Gorj, aripa Tăriceanu, s-a văzut până acum doar că și-a urmărit interesele lui personale, pe de o parte acelea de a ajunge parlamentar, iar pe alta de a face afaceri cu statul prin intermediul primăriilor. De altfel, atât Angheloiu, cât și Barbulea, dar și Tașcău au spus foarte clar că Dian a fost cel care a distrus PNL Gorj, organizațiile locale liberale și Biroul Județean, însă și că la ALDE acesta va aplica metoda distrugerii patentate deja la PNL”, a spus Morega, președinte al Institutului de Analiză, Investigații și Politici Publice. Acesta este de părere că demisionarii, mulți și din biroul municipal al ALDE și din anumite organizații locale, se vor îndrepta spre Mișcarea Populară, spre PNL și chiar spre PSD.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. adevarul e ca nu prea au existat structuri organizate,inchegate la alde,insa unora nu le convine ca vor fi rclipsati si marginalizati de catre dian.totul are un pret pe lumea asta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here