Amenzi pentru deficienţe la produsele din carne

383

carneHala de carne din Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu a fost vizitată zilele trecute de inspectorii sanitar-veterinari gorjeni cărora nu mare le-a fost mirarea să găsească şi nereguli la comercializarea produselor din carne.

Inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au aplicat în urma verificărilor trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.600 de lei în hala de carne din Târgu-Jiu. Aceste amenzi au fost aplicate pentru deficienţe de manipulare a cărnii şi preparatelor din carne. Sancţiunilor în bani l-i s-au adăugat şi zece avertismente verbale conform OG 2/2001 pentru diverse neconformităţi de gravitate redusă, remediate în cursul inspecţiilor în unităţile de comercializare.

Controalele oamenilor legii nu s-au oprit aici, ei efectuând alte 160 de verificări în unităţi din Târgu-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, Bumbeşti-Jiu, Turceni, Motru, comunele Alimpeşti, Săuleşti, Logreşti, Turburea, Aninoasa, Mătăsari, Tismana, Cătune, Ţânţăreni, Bâlteni, Turcineşti. Astfel au fost verificate şi 23 de brutării, şase carmangerii, zece măcelării, două abatoare, patru pieţe agroalimentare din Târgu-Jiu, 84 de unităţi de comercializare cu amănuntul şi ridicata, cinci târguri din localităţile Ţânţăreni, Târgu-Logreşti, Alimpeşti, Săuleşti şi Bâlteni.

În ultima perioadă, datorită sacrificării porcilor, doctorii veterinari gorjeni au efectuat şi 8.000 de examene trichineloscopice, rezultatele fiind negative pentru trichineloză.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here