Amenzi de peste 15.000 de lei aplicate în 24 de ore, pentru nerespectarea regulilor anti-COVID, în Gorj

1103

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Gorj au anunțat, ieri, că, marți au fost aplicate amenzi în valoare de peste 15.000 de lei, pentru nerespectarea regulilor de protecție în pandemie în zonele aglomerate din județ. Acțiunile au fost făcute la terase, în mijloacele de transport în comun și în unităţile de alimentaţie publică.,,Sub coordonarea Instituției Prefectului au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. În total, 124 de polițiști, împreună cu jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.
În cadrul acțiunilor, au fost verificate 164 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 58 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.Pentru neregulile constatate au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.925 de lei, din care 19 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare totală de 4.000 de lei și 28 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la alte acte normative, respectiv OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legea nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producţie, comerț sau prestări de servicii ilicite.
Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu-Jiu și orașele/comunele din județul Gorj”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here