Amenzi de Paşte

231

Pe perioada minivacanţei de Paşte, poliţiştii gorjeni au aplicat 245 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 88.000 lei. De asemenea, 15 conducători auto au rămas fără permis de conducere pentru următoarele trei luni.

În perioada 19-21 aprilie, poliţiştii gorjeni au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au constatat 12 infracţiuni, dintre care patru în flagrant. Patru dintre acestea au fost infracţiuni de natură judiciară, în timp ce şapte infracţiuni au fost constatate la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Totodată, 15 conducători auto au rămas fără permis de conducere pentru următoarele trei luni întrucât au fost depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau un autoturism pe drumurile publice fie cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, fie depăşind limita legală de viteză.  De asemenea, poliţiştii au aplicat 245 de sancţiuni contravenţionale, din care: 53 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 181 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar diferenţa pentru nerespectarea altor acte normative. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate a depăşit suma de 88.000 de lei.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here