Amenințare cu sabia la mall! Taximetrist reținut după ce a băgat spaima în angajata unui cazino

567

Un bărbat de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a ajuns, sâmbătă, în arestul Poliției Gorj, după ce vineri noaptea a amenințat-o cu un briceag și o sabie pe angajata unui cazino din mall-ul din municipiu. Surse susțin că ar fi pierdut o sumă importantă la jocurile de noroc. ”În noaptea de 8 spre 9 iulie 2016, inculpatul, în timp ce se afla în incinta cazinoului din cadrul Mall-ului din Târgu-Jiu, folosindu-se de un cuțit tip briceag și de o sabie confecționată artizanal, a amenințat cu acte de violență persoana vătămată”, a declarat Camelia Caragea, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru Gorjeanul. Ulterior, deși se afla sub influența alcoolului, bărbatul s-a urcat la volan, fiind prins la scurt timp de polițiști. ”Acesta ar fi condus un autoturism în regim de taxi, pe strada Termocentralei, din localitate, având o concentraţie de 0,64 alcool pur în aerul expirat. La solicitarea lucrătorilor de poliţie, acesta a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a adăugat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Cristian Andrei a fost eliberat, duminică, după cele 24 de ore petrecute în arest, fiind pus de procurori sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care este obligat să plece din Târgu-Jiu și să nu se deplaseze în mai multe localuri din municipiu. Acesta este cercetat pentru amenințare în formă continuată, port sau deținere fără drept de obiecte periculoase și sustragere de la recoltarea de probe biologice.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here