Alcoolul „împiedică” traversările regulamentare

943
Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a încercat să traverseze strada dar s-a trezit la spital. Acest lucru i s-a întâmplat unui bărbat din Uricani, Hunedoara. Neculai A., de 67 de ani, nu s-a asigurat când a vrut să traverseze, fiind acroşat de un autoturism condus de Ovidiu D., de 21 de ani, din Tismana.

Hunedoreanul, în urma impactului, a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgu – Jiu pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor s-a stabilit că şoferul nu se afla sub influenta băuturilor alcoolice, iar în momentul impactului purta centura de siguranţa. În prezent, acesta este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here