Agricultura pe înţelesul tuturor – Dăunătorii castraveților

787

Castraveții au un mare număr de dăunători. Astfel:
1 – Păianjenul roșu comun (Tetranichus urticae) atacă preponderent frunzele plantelor pe dosul cărora formează o pânză maronie, mătăsoasă mai ales în anii secetoși și deosebit de călduroși. Frunzele atacate devin cenușiu-albicioase sau roșcate și se curbează ușor în sus. Adulții depun ouă în interiorul unei pânze ca de păianjen. Tratamentul presupune: Andalin DC 25 – 0,06 %, Apollo 50 SC – 0,04 %, Bye Bye 20 EC – 0,2 %, Carbetox 37 CE – 0,5 %, Danirun 11 CE – 0,06 %, Demitan 200 SC – 0,05 %, Kelthane 18,5 EC – 0,02 %, Mitigan 18,5 EC – 0,2 %, Neoron 500 EC – 0,08 %, Omite 57 E 0,1 %, Ortus 5 SC – 0,1 %, Pennstyl 25 WP – 0,1 %, Pyranica 20 WP – 0,25 kg / ha, Sanmite 20 WP 0,05 % sau Torque 550 SC – 0,05 %.
2 – Păduchele castraveților (Cerosipha gossypii) atacă planta ca larvă și ca adult. Pe dosul frunzelor sau pe flori pot apărea colonii numeroase de indivizi care înțeapă și sug seva. Frunzele atacate se răsucesc, brunifică și cad. Pe excrementele lor cu conținut zaharos se dezvoltă fumagina, o ciupercă saprofită. Adulții nearipați ajung la 2 mm lungime și au culoare verde-maronie iar cei aripați au capul și toracele negru și abdomenul verde cu pete brune. Iernează ca ou pe gazdă intermediară – crușinul și este un important vector pentru virusul mozaicului. Combaterea se face cu: Actara 25 WG – 0,01 %, Admiral 10 EC – 0,05 %, Bromex 50 EC – 0,15 %, Cypertrin 10 – 0,02 %, Confidor 200 SL – 0,04 %, Divipan 100 EC – 0,05 %, Fastac 10 CE – RV – 0,2 %, Mospilan 20 SP – 0,0125 %, Pegasus 250 SC – 0,12 %, Pirimor 25 WG – 0,,05 %, Politrin 250 EC -0,015 %, Senthion 50 EC – 0,1 %, Thidan 35 EC – 0,15 % sau Thionex 35 EC – 0,2 %.
castravetiiii3 – Tripsul comun (Thryps tabaci) atacă mai puternic în anii secetoși și excesiv de călduroși iar plantele atacate nu mai cresc, pe fructe apar pete alb-gălbui care imprimă un aspect metalic culturii. Atacă lăstarii, florile și frunzele, ale căror nervuri rămân intacte. Este un dăunător specific tutunului, dar atacă și alte plante. Combaterea constă în: Alfix – 0,075 %, Carbetox 50 CE – 0,37 %, Condifor 200 SL – 0,075 %, 70 WG – 0,02 %, Cypertrin – 0,02 %, Diazol 60 EC – 0,1 %, Diazinon 60 EC – 0,1 %, Ecalux S – 0,075 %, Fastac 10 EC – 0,02 %, Polytrin 200 EC – 0,015 %, Sumicidin – 0,05 %, Suspect 10 EC – 0,05 % sau Talstar 10 EC – 0,05 %.
paianjen_rosu4 – Nematodul rădăcinilor (Meloidogyne incognita) provoacă gale pe rădăcinile plantelor în sere și solarii. Plantele atacate se usucă. Tratamentul constă în: Dazomet 90 PP – 500 kg / ha, Mocap 10 G – 5 kg / ha, Onetion 36 – 1000-1200 kg / ha sau Vydate 10 G – 50 kg / ha.
viermele_vestic5 – Viermele sârmă (Agriotes spp) provoacă ofilirea plantelor atacate ca urmare a distrugerii rădăcinilor. Tratamentul constă în: Counter 5 G – 40 kg / ha sau Furadan 5 G – 40 kg / ha. Distrugerea crustei provoacă reducerea umidității solului și astfel diminuarea atacului.
6 – Limaxul cenușiu (Agriolimax agreste) atacă în special plantele tinere cărora le consumă țesuturile din exteriorul nervurilor. Umbra și umiditatea sporită favorizează atacul și dezvoltarea dăunătorului. Tratamentul se face la sol și constă în: Meurol – 6 kg / ha, Metaldehyde – 10 kg / ha sau Optimol – 15 kg / ha.
Respectați cu strictețe măsurile de protecția muncii înscrise pe ambalajele insecticidelor.
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here