Pe lângă faptul că după marea lovitură de stat din 1989, orchestrată de forţe externe, orchestrare „altoită” pe nemulţumirea poporului faţă de dictatură, economia României a fost distrusă aproape complet, dispărând locurile de muncă şi românii ajungând şomeri, pe lângă acest dezastru economic, asistăm şi la un dezastru moral al poporului român, dezastru de care se bucură răuvoitorii ţării.
S-au revigorat sectele, s-a distrus laicizarea învăţământului introducându-se religia de la grădiniţă (deşi după lege, acest lucru nu este admis în Occident decât cu voia părinţilor şi elevilor). S-a pornit o ofensivă a vizitării organelor de cult, a „pupatului de moaşte” (vezi cazul Sf. Paraschiva, unde au mers anul acesta sute de mii de români). Pe lângă cele spuse privind adâncirea obscurantismului s-a pornit un război care s-a extins peste graniţele ţării, privind „cazul Dracula”.
Pornindu-se de la românul unui obscur scriitor englez (care habar nu avea de istoria noastră), se arătă că Vlad Ţepeş a fost un „vampir” setos de sânge, dându-se startul „mondializării mitului Dracula”.
Pornind de la un roman de senzaţie, ajungem la autorul lui şi de aici la un mit care bântuie încă literatura şi cinematografia lumii. Acum 116 ani – în 1897, apărea în Anglia „Dracula” de Abraham Stoker (1847-1912). Irlandezul Stoker era o fire bolnăvicioasă, mistică, care studiase vampirismul de care insula lui e plină, aflând amănunte despre personajul Dracula, din citirea „Povestirilor germane despre Vlad Ţepeş”, care avea oarece circulaţie la acea vreme, în Europa, saşii din Transilvania ducând o campanie împotriva lui Vlad Ţepeş, încă din timpul vieţii domnitorului, acesta luând „patriciatului” oraşelor din sudul Transilvaniei, mai multe drepturi – prin intrigile saşilor Vlad Ţepeş a fost închis 12 ani de Matei Corvin.
Intriga este următoarea: la reşedinţa Dracula (în realitate a existat un conte secui, cât şi o contesă din neamul secuilor despre care se spune că făcea baie în sângele tinerelor virgine ucise, din crimele acestora s-a inspirat şi Stoker), soseşte avocatul Jonathan Harker, pentru a-i facilita şi oficializa lui Dracula, cumpărarea unor proprietaţi în Anglia.
Acest personaj imaginar află de intenţiile criminale ale lui Dracula de a subjuga Anglia şi de a cuceri două tinere femei. În fantastica lui aventură (imaginaţia unui om bolnav – dar acum, cine şi cum face filme „horror”?), Dracula este purtat în Europa şi Anglia, până la urmă murind în castelul sau din Pasul Bargăului. Romanul a cunoscut aproape 100 de ediţii (ce diferenţă dintre „aiureala” irlandezului şi romanul lui Jules Verne: „Castelul din Carpaţi” cu eroi normali şi peisaje superbe).
De unde vine numele de Dracula? Tatăl lui Vlad Ţepeş a fost poreclit „Dracul”, zicându-i-se „Vlad Dracul”, ca referire Ordinul Dragonului pe care-l purta pe piept pentru faptele lui de vitejie. În limba latină Dracul înseamnă Balaur (Dragon), iar în slavonă înseamnă tot Balaur (Drakul).
De aceea, tatăl lui Ţepeş adaugă când semnează actele oficiale şi patronimicul Dracula…
Dar, denaturarea vine din reaua voinţă a duşmanilor săi, care interpretează numele ca un simbol al răului. Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, nu a fost mai crud decât contemporanii săi, remarcă C. Giurescu. Pedepsele aspre, o raţiune de stat, ele au asigurat ordinea într-un stat medieval, la răscruce de imperii şi de vremi!
În mod sigur, în Ţara Românească nu exista corupţie pe vremea lui Ţepeş!
Aşa cum am spus la început, regimul care s-a instaurat după 1989, a oficializat şi dat amploare mitului Dracula pe care l-a folosit şi-l folosesc, zic ei în scopuri turistice.
În fond, este o batjocorire a eroului domnitor, Vlad Ţepeş, de care se folosesc din plin şi duşmanii externi ai României, vizitând castelele din Carpaţi cu ocazia Halloween.
Gheorghe Rădulescu
