Achitaţi şi nota de plată, domnule Preşedinte!

272

baseCampania pentru alegeri prezidenţiale îl găseşte pe T. Băsescu într-o febră a disperării pentru un nou mandat, după ce în cinci ani pe scaunul domnesc nu a făcut decât să întreţină o stare de tensiuni şi

scandaluri, discreditând motoraşele la palatele Cotroceni şi Victoria, forţând Parlamentul în stilu-i caracteristic, pentru a impune legi mai de grabă proaste, ce au nemulţumit toate categoriile sociale. Or, dacă nerăbdarea trebuinţei unor proiecte pentru reformarea societăţii nu i-au dat pace, de ce Prezidentul nu a făcut-o pe durata mandatului, gargarisind abia la sfârşit, vrute şi nevrute pe la posturile publice RTV, susţinut vârtos şi de partidul pe care-l subordonează ambiţiilor sale de putere?

Şi nu-i de mirare că din această nouă manipulare a „prostimii” mulţi vor muşca la fel ca în 2004, când acelaşi T. Băsescu, mima lupta cu sistemul ticăloşit şi corupţia, dovadă fiind eşecul unor astfel de minciuni gogonate, dar şi faptul că promotorii fărădelegilor şi actelor de corupţie sunt chiar exponenţii partidului prezidenţial, care au şi adus România la sapă de lemn. Din păcate, spre deznădejdea majorităţii populaţiei, candidatul Băsescu nu are în bătălia pentru Cotroceni adversari veritabili, care să capteze încrederea electoratului, mai mult, S. Oprescu şi Vadim Tudor par să fie iepuraşii care aleargă în aceeaşi direcţie cu actualul preşedinte, ce ştie mai bine decât oricare altul să-i momească, atrăgându-i într-o cursă extrem de periculoasă pentru România. În plus, T. Băsescu, ştiind când şi cum să umble la butoane, a mai aruncat o fumigenă, mai precis un referendum pentru parlamentul unicameral, explodând o stare de spirit şi vor urma cu siguranţă altele precum complicitatea cu primul ministru şi PDL pentru spargerea Coaliţiei, învinuindu-i pe social-democraţi de toate relele posibile (vezi cazul demiterii ministrului D. Nica) dar surd şi orb la matrapazlâcurile Ridzi, Udrea, Manţog, Lificiu sau la haosul din ministerele conduse de R. Berceanu şi Videanu, va lansa şi „porumbeii” cu decomunizarea României şi demonizarea clasei politice şi instituţiilor statului, etc. Iar după perdaful acestora îşi va cloci mandatul, fiind limpede de ce atâta osteneală în preajma alegerilor, când practic a avut ani buni la dispoziţie dacă era mânat de bune intenţii şi nu de manevre electorale (vezi şi tam-tamul făcut în cazul dosarelor Revoluţiei!).
Iată de ce, oricine cu mintea limpede caută răspunsul Preşedintelui, bunăoară la eşecurile în combaterea corupţiei, adică principalul său slogan în campania electorală din 2004, în condiţiile în care astăzi tentaculele acestei hide sunt mult mai puternice (o subliniază şi experţii UE!), cu atât mai mult cu cât clientela portocalie este protagonista, încălcând cu nonşalanţă legile statului român? De asemenea, are preşedintele paternitatea unor măsuri concrete anticriză în condiţiile în care recesiunea face ravagii în România sau este mai profitabilă pentru primul turist al ţării, hoinăreala prin ţară, maimuţărindu-se în fel şi chip pentru a cerşi voturi? În schimb, invocă atunci când îi convine, consultarea specialiştilor de palat, deşi este clar că nu are nici capacitatea şi nici voinţa de a rezolva problemele în folosul oamenilor. Dincolo de bălăcăreli şi spurcături, nu l-a preocupat în nici un fel reaşezarea ţării în matca ei de normalitate şi de aici punerea economiei pe picioare, asigurarea locurilor de muncă, diminuarea şomajului, protecţia socială şi combaterea sărăciei, siguranţa cetăţeanului, ş.a.m.d. A trebuit să vină campania electorală pentru a ne mai arunca praf în ochi, încercând bunăoară, a pune pe tapet problemele grave din agricultură, de parcă ar fi venit de pe altă planetă şi n-ar fi văzut cu ochii lui, în cei cinci ani de preşedinţie, pârloaga imensă şi dezastrul care a cuprins România. Bate câmpii şi când vorbeşte despre turism, găsindu-l în plin avânt de când a uns-o ministresă pe Elena Udrea, care cheltuie aiurea banul public, ba chiar şi în condiţiile jalnicei infrastructuri a arogantului R. Berceanu (moştenire de partid) câtă vreme, după gândirea marelui cârmaci, 70% din servicii, pentru cei ce pleacă în sejururi sau vin să ne viziteze ţara, sunt asigurate de transportul aerian (?!)
Şi să-l mai întrebăm pe domnul Preşedinte în ciuda exuberanţei sale demagogii, dacă a simţit vreodată răspunderea de a fi garantul apărării statului de drept şi instituţiilor democratice din România, nu demolatorul lor, la fel în cazul drepturilor şi siguranţei cetăţenilor? Ca să nu mai stăruim asupra imaginii de izolare şi extrem de şifonată a României în lume în perioada mandatului său! Or, continuând să fie doar Jolly-Joker-ul care să transforme instituţiile statului în marionete de palat, în folosul grupurilor sale de interese şi ale partidului-stat, nu va face altceva decât să potenţeze şi mai mult sistemul ticăloşit despre care îi face plăcere să vorbească numai atunci când doreşte a-şi lovi adversarii, indiferent de unde ar veni aceştia.
Până la urmă, T. Băsescu este exponentul unui sistem politic, care după 20 de ani s-a dovedit a fi un eşec lamentabil, fiind păstorit în cea mai mare parte, de către bişniţarii şi „ciorbele reîncălzite” din eşalonul doi al defunctului regim comunist. Ei sunt cei care au pus România pe butuci, ei au furat-o cât au putut şi au înstrăinat-o şmecherilor de pretutindeni, secătuindu-i resursele economice şi morale şi tot ei au adâncit la extrem sărăcia, alterând până la umilinţă condiţia umană ş.a.m.d.
Iar paradoxul e să aibă nesimţirea şi tupeul de a condamna comunismul, exact cei ce au profitat din plin de privilegiile acestuia, chiar pentru a se lăcomi în continuare din postura parvenitului şi la borcanul cu miere al noului sistem. În fine, din pricina unor astfel de cameleoni, situaţia României a devenit una dramatică, comparabilă cu perioada imediată războiului, când ţara era vraişte şi lipsită de resurse. Pentru că şi acum, oglinda petelor negre înseamnă prăbuşirea economiei, migrarea masivă a forţei de muncă şi descalificarea celei rămase în ţară, criza de moralitate, dezbinarea naţională şi socială, brambureala din educaţie, condiţiile mizerabile din spitale, degradarea familiei şi o criză demografică prelungită, datoria externă uriaşă, etc. Toate, în condiţiile în care România a fost feliată definitiv, iar nota de plată atârnă ca o piatră de moară de gâtul românilor fără ca vreun guvern sau şef de stat să fi fost tras la răspundere după ’89 pentru mizeria în care am fost aruncaţi.
Acum, culmea neruşinării, în lupta pentru cel mai mare ciolan al puterii, T. Băsescu se reîntoarce la ipocrizie şi populism, aşa cum a făcut-o şi în 2004. Diferenţa e că în 2009 are în spate şi o logistică mult mai puternică-politico-financiară, mediatică şi sereistică, iar odată reales va reveni la proastele-i obiceiuri şi la acelaşi limbaj de mahala, în dispreţ faţă de oameni şi de instituţiile statului. Pentru că îşi iubeşte omul acesta ţara şi neamul precum o face dulăul cu pisica. Nu de alta, dar e mult mai important, în orbirea sa după putere să vadă România la picioare şi în următorul mandat, eventual, stând în genunchi, implorând binecuvântarea majestăţii sale. Acesta este T. Băsescu – un fost comunist activ ce trimitea scrisori de felicitare lui N. Ceauşescu, autoreşapat după ’89 într-un politician cu vederi social-democrate, metamorfozat peste noapte creştin–popular, primind demnităţi doldora până sus la cea mai înaltă funcţie în stat! Cum a reuşit? Cu multă demagogie, parvenitism şi mascaradă, păcălindu-i pe români. În realitate nu este altceva decât un carierist bolnav după putere şi privilegii, aventurier şi răzbunător ce „traduce” cu sânge rece soarta poporului român.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here