Accident de motocicletă la Ploştina

396

Un accident de motocicletă soldat cu rănirea unui tânăr de 27 de ani, din judeţul Mehedinţi, a avut loc sâmbătă, pe raza satului Ploştina. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În cursul zilei de 23 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi despre faptul că la Unitatea Primiri Urgenţe s-a prezentat un tânăr de 27 ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, care a declarat că a fost victima unui accident de circulaţie. „La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constatat că la data de 23.03.2013, în jurul orelor 11:15, numitul C.L., de 25 ani, din comuna Văgiuleşti, în timp ce conducea o motocicletă pe DN 67, în satul Ploştina, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în şanţul lateral. Urmare a accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a numitului J.M., pasager pe motocicletă, victima refuzând internarea”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here