Abia ajunși în Antalya, Pandurii se confruntă cu primele probleme serioase – Pleașcă ar putea ieși din schemă

2404

Pandurii a început partea a doua a programului de pregătire cu stângul, asta după ce fundașul dreapta Marian Pleașcă a ajuns la spital.

Cristi Pustai are deja de rezolvat o ecuație în plus, necunoscuta pornind de la starea de sănătate a lui Pleașcă. Fundașului dreapta al Pandurilor i s-a făcut rău imediat după ce a ajuns cu echipa în Antalya, așa că staff-ul medical a trebuit să ia o decizie în ceea ce privește diagnosticarea acestuia, un prim pas fiind trimiterea sa la un spital din zonă: „Din păcate, am primit o veste tristă. Sunt probleme, și sper să nu fie grave, cu fundașul nostru dreapta, Marian Pleașcă. Se află la o clinică din orașul Antalya. Aștept telefonul doctorului și, dacă sunt ceva probleme, dar noi sperăm să nu fie grave, jucătorul se va întoarce în țară. Ne-am dori să nu fie probleme grave”, a anunțat președintele Pandurilor, Eugen Pîrvulescu.

Lovit de ghinion a doua oară
Deși nu se cunoaște încă exact care este natura problemelor de sănătate ale lui Marian Pleașcă, putem spune că acesta este unul dintre cei mai ghinioniști panduri. Cariera lui Pleașcă a fost una sinuoasă, trecând cu rapiditate de la statutul de rezervă la echipa a doua la cel de internațional de seniori. Grigoraș a fost cel care l-a trecut în prima echipă și i-a dat șansa de a urca pas cu pas în carieră până la convocarea la prima reprezentativă, însă primul său meci la națională a fost și momentul în care ghinionul l-a lovit prima dată. Și l-a lovit în plin! Pleașcă a suferit, la doar cinci minute de la debutul său sub tricolor, o ruptură de ligamente la genunchiul stâng. Nu au fost primele probleme cu care Pleașcă s-a confruntat, începând de la 18 ani jucătorul pandur a efectuat numeroase investigații medicale din cauza unui suflu sistolic.

Ungurușan, singura variantă disponibilă
În situația în care Pleașcă nu va putea juca în retur, Cristi Pustai rămâne cu o singură soluție pe un post pe care, foarte probabil, se considera acoperit. Bogdan Ungurușan ar fi sigurul fundaș dreapta de meserie, soluții de avarie putând fi găsite în lot, dar când ai obiectiv clasarea pe un loc de cupe europene nu este indicat să mergi mizând pe improvizații: „Nici nu vreau să mă gândesc la vești proaste în privința lui Pleașcă, dar dacă sunt probleme cu el, îl avem pe Ungurușan și este posibil să încercăm să transferăm și un fundaș dreapta. Totuși, să ne rugăm nu fie probleme cu Marian Pleașcă, un tânăr de mare perspectivă, un jucător în care ne puneam mari speranțe”, a mai declarat Pîrvulescu. Foarte mult s-a vorbit în această iarnă de posibilul transfer al lui Vladica Brdarovski. Deși macedoneanul spunea că se află în negocieri avansate la un moment dat cu Pandurii, care s-au mai interesat de el și în urmă cu mai bine de un an, conducerea gorjenilor a negat că acesta s-ar afla în vederile lor printr-un comunicat oficial plasat pe site-ul oficial. Totuși, situația nou apărută ar putea modifica substanțial orientarea conducerii Pandurilor, Brdarovski devenind din nou interesant.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here