A.N.C.M.R.R. Gorj a sărbătorit 30 de ani de activitate în slujba rezerviștilor gorjeni

1819

Luni, 31 mai, a fost zi de mare sărbătoare pentru rezerviștii gorjeni. Au avut de sărbătorit Ziua Genistului Militar, Ziua Rezervistului Militar, Ziua Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, dar și 30 de ani de activitate a Filialei Gorj „General Ioan Culcer’’ a A.N.C.M.R.R., precum și ziua acesteia.

Așadar, luni dimineața, un grup de 25 de membri ai filialei gorjene s-au adunat, la chemarea președintelui, colonel (r.) Emanuel BĂRBULESCU, la Biserica Militară din Târgu-Jiu, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”, unde preotul militar Constantin Măgdoiu a săvârșit o slujbă de parastas pentru pomenirea sufletele plecate la ceruri ale membrilor decedați în cei 30 de ani de activitate ai acesteia. Dintre invitați, au onorat prezența, col. Gheorghe ANDRONESCU – comandantul Garnizoanei Târgu-Jiu și locțiitorul său, col. ing. Eugen TÎLVESCU, precum și lt.col. Eduard DINUȚĂ – noul comandant al C.M.J. Gorj.
După săvârșirea serviciului religios și o fotografie de grup, atât în interior cât și afară, pe scările bisericii, ne-am deplasat la Cercul Militar Târgu-Jiu, unde s-a desfășurat un simpozion dedicat Zilei Rezervistului Militar și aniversării a 30 de ani de activitate a filialei gorjene „General Ioan Culcer’’. În program era trecut și vizitarea cazărmii fostului Regiment 18 Gorj și ulterior a Brigăzii 4 Artilerie Antiaeriană „Gorj”, dar, din cauza ploii căzute în noaptea precedentă, nu s-a mai putut desfășura. A rămas pentru altă dată.
La Cercul Militar Târgu-Jiu, a fost prezent, din partea Prefecturii Gorj, domnul Subprefect Marcel Iacobescu, și el rezervist militar, iar din partea Consiliului Local Târgu-Jiu a fost prezent colonelul (r.) Constantin Semen.
Activitatea a început cu intonarea Imnului de stat, apoi preotul militar Constantin Măgdoiu a realizat un moment religios prin rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” și o mică predică duhovnicească. În continuare, președintele filialei gorjene a rezerviștilor militari, colonel (r.) Emanuel Bărbulescu, a dat citire mesajul de felicitare primit de la președintele Asociației, general locotenent (rtr.) Neculai BĂHNĂREANU, din care redau câteva fraze: „Ne face o deosebită plăcere ca în nume personal, dar și al Comitetului Director central, să vă felicit cu această ocazie pentru întreaga activitate, asigurându-vă de respectul și prețuirea noastră pentru efortul deosebit în îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am asumat împreună prin Statut. Membrii filialei dumneavoastră au militat permanent pentru unitatea acesteia și pentru apărarea drepturilor și intereselor lor, dovedind coeziune, respect, prețuire, spirit de emulație creatoare în tot ce au întreprins și realizat. Am apreciat preocuparea filialei pentru întărirea legăturii cu unitățile și formațiunile militare din zonă. Cunoaștem faptul că v-ați implicat permanent în viața cetății, ceea ce vă onorează și în același timp vă obligă ca și în continuare să vă situați la înălțimea aprecierilor pe care le-ați primit. Nu ne surprind preocupările dumneavoastră privind cunoașterea tradițiilor și istoriei poporului român. Vă prezentați la sărbătoarea dumneavoastră cu un bilanț fructuos, care vă onorează, iar nouă ne întărește convingerea că și în viitor nu veți precupeți niciun efort pentru a îndeplini permanent cerințele Statutului și a devizei PATRIE, ONOARE, DEMNITATE”. Domnul Gl.bg.(rtr.) Ion BĂRBULESCU, Președintele de Onoare al Filialei Județene Gorj „General Ioan Culcer’’, a prezentat câteva amintiri și realizări ale acestei filiale la a cărei constituire a participat personal, ca ofițer activ, apoi, după trecerea sa în rezervă, i-a devenit membru și chiar președinte timp de peste 25 de ani. În încheiere, a concluzionat: „Activitatea filialei gorjene este cunoscută în țară, iar conducerea și membrii acesteia sunt apreciați de către conducerea aparatului central al A.N.C.M.R.R., conducerea M.Ap.N. și cele ale categoriilor de forțe. La nivel local, membrii filialei se bucură de prestigiu și de aprecierea unanimă a autorităților locale”.
Un moment emoționant a fost atunci când noua conducere a filialei a acordat diplome aniversare celor care au făcut parte din Consiliul Director al filialei de-a lungul timpului, dar și invitaților, iar tuturor celor prezenți li s-a făcut cadou o insignă, un breloc și un pix. Au prezentat scurte alocuțiuni legate de evenimentul sărbătorit domnul Subprefect Marcel Iacobescu și col. ing. Eugen TÎLVESCU.
Având în vedere că anul acesta România sărbătorește Bicentenarul Revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, recunoscut ca „Erou Național” prin lege și decret prezidențial, iar rezerviștii militari sunt promotori ai valorilor naționale, un punct distinct din programul activităților derulate l-a constituit omagierea acestui eveniment și a „Eroului Național” Tudor Vladimirescu. Pentru aceasta, rezerviștii gorjeni au pregătit o expunere cu prezentarea principalelor evenimente ale revoluției însoțită de o mică galerie ilustrată. În încheierea simpozionului, președintele filialei a transmis următorul mesaj: „La ceas aniversar, vă adresăm salutul nostru camaraderesc și vă dorim dumneavoastră și celor dragi, sănătate, împliniri, prosperitate și o viață frumoasă alături de familiile dumneavoastră. La mulți ani și o colaborare rodnică în spiritul promovării idealurilor și apărării valorilor cuprinse în deviza: „PATRIE, ONOARE, DEMNITATE’’.
Sărbătoarea s-a încheiat într-un mod tradițional românesc, cu o masă festivă la un restaurant din apropiere, unde fiecare și-a plătit consumația, dar atmosfera a fost plăcută și am putut, după atâta timp de izolare din cauza pandemiei, să putem socializa unul cu altul.
Lt. col. (r.) Gheorghe BUŞE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here