A IX-a ediţie a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF, la Târgu-Jiu

755

Luna viitoare, timp de trei zile, publicul din Târgu-Jiu va avea ocazia să vizioneze ultimele premiere ale producătorilor de film independenţi, filme de lung şi scurt metraj. Asta deoarece municipiul Târgu-Jiu va fi anul acesta gazda celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF.

Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, organizează între 26-28 septembrie 2014 cea de-a noua ediţie a Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi – IPIFF.
Potrivit organizatorilor, încă de la prima ediţie din 2006, acest festival a urmărit promovarea filmului românesc şi a identităţii şi personalităţii producătorului de film. Organizat la început în Constanţa, Mamaia, iar apoi în Bucureşti, începând cu ediţia de anul trecut (care a avut loc la Alba Iulia), festivalul îşi propune să se transforme într-un eveniment cultural itinerant, să devină promotorul şi susţinătorul producţiilor INDIE, a producătorilor de film cu adevărat independenţi. Întreaga structură a festivalului a fost concepută ca el să devină un „mijloc de educaţie informală” şi care va contribui eficient la promovarea filmului românesc. În cadrul zilelor festivalului se vor organiza: competiţia producătorilor de film, competiţia filmelor „INDIE” şi competiţia şcolilor de film.

13.000 de lei de la Primăria Târgu-Jiu
În şedinţa de miercuri a Consiliului Local Târgu-Jiu a fost aprobată o hotărâre privind alocarea sumei de 13.000 de lei pentru acest festival. Banii vor fi folosiţi pentru plata serviciilor de masă şi cazare, precum şi a tipăriturilor (afişe, programe, bannere şi mash).
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here