A fost asasinat Pompiliu Marcea? (20 octombrie 1928 – 27 martie 1985)!….

521

Aş vrea să subliniez că tot ceea ce scriu eu despre Pompiliu Marcea, provine din „sursele” puse la dispoziţie de bunul meu prieten Ion (Minel) Marcea, nepotul de frate al marelui critic literar. Minel Marcea mi-a pus la dispoziţie, cu un altruism aparte, corespondenţa, manuscrisele şi articolele ce s-au scris, mai ales după „omorârea” lui Pompiliu Marcea. În acest sens, redau scrisul, inegalabilul scris al lui Fănuş Neagu, din 11 martie 1995, adică aproape la zece ani de la dispariţia lui Pompiliu Marcea:

„Profesorul”
Mi-a fost un bun şi drag prieten. Ne întâlneam rar şi totdeauna bucuroşi. Moartea lui stranie mă nelinişteşte şi acum – a fost o moarte naturală sau una comandată? Înclin spre a doua formulă a frazei. Profesorul Marcea era un om de-o cultură rară, de o înţelegere perfectă şi de-o iubire fără de seamă pentru Eminescu şi neamul românesc. Nu vreau să cred – şi mă bântuie îndoiala – că profesorul a fost înjunghiat de duşmanii celui mai mare poet al nostru. Profesorul Marcea este mereu prezent în neliniştile mele. Va trebui să sădesc un brad în amintirea lui. Şi o voi face. Cu dragoste, cu uimire şi bună cuviinţă!

11 martie 1995 – Fănuş Neagu
Acest „bileţel”, scris în stilul lui Fănuş Neagu, este definitoriu… Este scris aproape la zece ani de la omorârea pe la spate a redutabilului critic, omorâre ce se pare că a fost făcută la comandă!…
Înceta să mai creeze, să mai scrie, deşi avea multe de scris, Pompiliu Marcea, la nici 57 de ani!… Securitatea şi duşmanii criticului îşi rezolvaseră treburile. Era prea inteligent, prea „periculos” pentru sistem, scrisese prea mult, şi mai ales era „bolnav” de Eminescu!
„Pe voi vă ador!
Pentru Eminescu mor!”
Se stingea, aruncat în apele lacului Herăstrău din Bucureşti, murea nu în patul său, camera lui de creaţii, murea nu pe peron unde-şi „proiectase” creaţiile, ci ca un răufăcător, ca un „boschetar” de rând!…
Cântecul de lebădă al lui Pompiliu Marcea încetase pe 27 martie 1985!
Nu mai avea cine să-l „apere” pe Mihai Eminescu… Doamne, ce destine! Pompiliu Marcea era omorât, aproape la un veac după „omorârea” lui Mihai Eminescu…
Despre acest spirit, şi astăzi neexplicat, iată ce scria academicianul Ion Dodu Bălan:
„Azi, îl vedem şi nu e…
Lovită ca de un trăsnet al destinului, viaţa atât de bogată în acţiuni şi înfăptuiri a profesorului universitar, criticului şi istoricului literar Pompiliu Marcea, a împietrit fulgerător într-o clipă absurdă şi neaşteptată.
Era în dimineaţa zilei de 27 martie 1985. O zi fatală, o zi nefastă!… A împietrit drumul pe care a mers drept, vreme de 56 de ani, cu omenie şi demnitate profesională de când a păşit pe uliţele satului natal, Ştefăneştii Gorjului şi până târziu, când a străbătut anevoioasele cărări ale culturii sau marile bulevarde ale Bucureştiului, Kölnului, Bonnului, metropole în ale căror universităţi şi-a îmbogăţit cultura şi a dus farmecul limbii şi literaturii române”.
Dintr-un eseu al scriitorului Traian Filip, redactat în condiţii misterioase în 1993, extrag următoarele:
„Cine va evoca figura lui Pompiliu Marcea, care cu câţiva ani în urmă, era decis să-şi dea foc în Piaţa Revoluţiei, în semn de protest pentru cenzurarea lui Eminescu? Gestul lui a trecut nebăgat în seamă, deşi era consecinţa unui şir de proteste la cel mai înalt nivel. El scrisese două memorii împotriva distrugerii satului, fiind îndepărtat dintr-un post de răspundere, ca să fie folosit în conflicte ideologice. A scris apoi un roman în care se descrie distrugerea personalităţii într-o societate totalitară. Refuzul său de a elogia geniul Carpaţilor a stârnit furia securităţii, care i-a atribuit o moarte nemernică, aruncându-i trupul în apele lacului Herăstrău”.
(Traian Filip, Plante care înfloresc, Monitor cultural, an VI, nr. 7/2011).
……………………………………………………….
„Spre surprinderea mea, chiar în cursul zilei de 27 martie 1985, după amiază, radioul a anunţat încetarea din viaţă a scriitorului şi profesorului universitar Pompiliu Marcea, al cărui trup a fost depus la Muzeul Literaturii Române din Capitală. Prezentându-mă la locul unde era depus, aflu cu surprindere că în dimineaţa acelei zile, corpul prof.univ. Pompiliu Marcea fusese găsit plutind în valurile lacului Herăstrău, fiind prins de nişte creştini şi transportat direct la Institutul de Medicină Legală. În frunte am observat că avea urmele unor puternice lovituri! Toate încercările mele la diferiţi factori de răspundere în informarea operativă şi curentă la acea vreme, dintre care unii olteni şi chiar gorjeni, s-au lovit de-o indiferenţă totală, decedatul fiind etichetat ca psihopat şi dezechilibrat psihic, care şi-a pus singur capăt zilelor. Dar cum putea un om de valoarea lui să se sinucidă?”
(Vasile Bobocescu, România Liberă, anul XLIII, nr. 12567 din 29 martie 1985)
……………………………………………………….
S-a sinucis, deci, Pompiliu Marcea, cel care între anii 1942 – 1950, timp de 8 ani, consecutiv, a fost premiant, numai premiul I, caz unic în analele Şcolii Normale din Tg-Jiu. S-a sinucis, un om psihopat şi dezechilibrat psihic!… Pompiliu Marcea.
Securitatea comunistă nu se afla la prima crimă culturală sau intelectuală! Mărturiile scrise din suflet de: Fănuş Neagu, Ion Dodu Bălan, Traian Filip, Vasile Bobocescu şi nepotul de frate – inginerul Minel Marcea, nu duc decât la asasinatul politic! Aşa a sfârşit marele profesor, critic şi istoric literar.
Prof. Voicu T. Teodor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here