A dispărut de acasă

460
disparutaO minoră din Târgu – Jiu a plecat luni de acasă şi nu a mai revenit. Cea care a sesizat poliţia despre acest aspect a fost chiar mama fetei, Daniela M. Aceasta a povestit cum fiica sa Larisa – Bianca Luben, de 17 ani, a plecat de acasă în jurul orei 11.00, pentru a merge la şcoală. Minora este elevă în clasa a X-a la un liceu din municipiu. Fata, însă, nu a mai fost văzută de atunci.

Minora prezintă următoarele semnalmente: înălţime 1,65-1,70 m, constituţie atletică, aproximativ 60 kg, păr şaten, lung până la nivelul umerilor, ten deschis, faţa ovală, ochi căprui. Potrivit cercetărilor, la data părăsirii domiciliului purta blugi albaştri, geacă din fâş de culoare maro, cu blăniţă maro la mâneci şi glugă, lungă până la genunchi, pulover gri tricotat, cu nasturi şi cu glugă, iar în picioare purta cizme înalte cu fermoar şi şireturi de culoare neagră. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, „în urma primelor verificări efectuate s-a stabilit că plecarea a fost voluntară, minora fiind cunoscută cu plecări repetate de la domiciliu”.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here