A ajuns în arest pentru că nu a respectat ordinul de protecție

75

Un bărbat gelos a ajuns, aseară, în arestul IPJ Gorj, după ce soția sa a cerut ajutor, anunând că a fost lovită de acesta.

”La data de 06 noiembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliție Plopșoru au fost sesizaţi de o femeie de 61 de ani, din localitate, cu privire la faptul că soţul său, în vârstă de 64 de ani, pe fondul geloziei şi al consumului de alcool, ar fi ameninţat-o cu moartea şi ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. La data de 12 octombrie, Judecătoria Târgu-Jiu, prin sentinţă penală, a emis ordin de protecţie şi a dispus ca bărbatul să nu intre în imobilul unde va locui soţia sa şi interzicerea oricărui contact, prin orice modalitate cu aceasta. Prin faptele săvârşite, bărbatul nu a respectat obligaţiile stabilite prin ordinul de protecţie, fiind reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Suspectul este cercetat pentru ameninţare, violenţă în familie şi încălcarea ordinului de protecţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here