A afumat şi blocul, nu doar carnea

364

bscap0770Un incendiu de proporţii a izbucnit vineri seara la terasa unui bloc din Târgu Jiu, după ce unul dintre locatari s-a apucat să afume acolo carnea de porc şi câţiva cârnaţi.

Flăcările au fost vizibile de la sute de metri distanţă în oraş, ultimii care au prins însă de veste că deasupra de ei este o ditamai vălvătaia fiind chiar locatarii de la etajul patru, mai puţin cel care pusese carnea la afumat, acesta dispărând pentru a nu fi linşat. „Eu stau la patru, dar mă uitam la televizor şi auzeam bubuituri, dar am crezut că mai dau copii cu petarde. Nu visam eu că arde acoperişul. A venit copilul în fugă de la gară şi mi-a spus să ies afară că arde blocul şi aşa am aflat ce se întâmplă”, spunea una dintre locatare.

Trei echipaje de la pompieri au venit de urgenţă şi au reuşit să lichideze focul în mai puţin de o bscap0769jumătate de oră. Alte echipaje, de la Poliţie de data aceasta, au îndepărtat maşinile din preajma blocului cuprins de flăcări, la una singură neprezentându-se şoferul, acesteia fiindu-i spart un geam pentru a putea fi dată la o parte. Pompierii au adus inclusiv o scară cu care au urcat la înălţime, apa aruncată de ei neintrând şi în apartamentele de la etajul 4, spre bucuria locatarilor de aici. Unii dintre proprietarii apartamentelor tocmai plecaseră la ţară, vestea că le arde blocul întorcându-i din drum mai repede decât şi-ar fi putut imagina. Pompierii şi poliţiştii au deschis o anchetă pentru a afla ce anume s-a întâmplat, persoana care s-a apucat să afume carnea pe bloc având mari şanse să fie bună de plată.

Gelu Ionescu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here