A adormit la volan şi a accidentat grav pasagerul

399

După un drum de câteva ore, un clujean, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Filiaşi – Târgu-Jiu, a adormit la volan şi a intrat într-un capăt de pod. În urma impactului, pasagerul din dreapta faţă a fost rănit grav.

După ore bune de mers, un clujean de 34 de ani, din comuna Floreşti, nu şi-a mai putut ţine ochii deschişi, şi preţ de câteva secunde a adormit la volan. Acesta mergea cu maşina din direcţia Filiaşi – Târgu-Jiu, joi noaptea, în jurul ore 03:00, împreună cu un alt bărbat, tot din Cluj. Într-o clipă de neatenţie, acesta l-a accidentat grav pe prietenul său, pasager al autoturismului în dreapta faţă. Se pare că şoferul autoturismului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un capăt de pod. În urma impactului, a rezultat şi accidentarea conducătorului auto. „Şoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, purta centura de siguranţă, iar în autoturism nu au fost găsite aparate de detectare a undelor radar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Bogdan Scafeş. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să se stabilească cauzele şi împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here