Sindicaliști de seamă ai organizațiilor de la cele două cariere miniere din Motru, trecute recent înapoi în barca FNME, au fost întruniți într-o ședință fulger, miercuri seară, la o cârciumă din municipiu. ,,La Lux”, pensiune-spălătorie auto și vulcanizare, a fost astfel localul 3 în 1 în care cei doi lideri sindicali, Roșca și Bădița, au dat de băut anunțându-și, fericiți, apropiații cum că și-ar fi redobândit influența pierdută la vârful CEO. Cu aceeași ocazie, cei doi au anunțat, printre sticle și pahare, și numele celor doi directori pe care ar fi reușit să-i impună, din prima, noii conduceri a Complexului Energetic Oltenia. Constantin David, adjunctul de la UMC Roșiuța, ar urma să-i mănânce din palmă liderului sindical Bădița, deoarece respectivul a anunțat că a tras sforile necesare, iar David ar fi deja în cărți să fie repus în fosta funcție de la Lupoaia. Roșca s-a lăudat și el cu un director pe care îl va unge în curând la UMC Roșiuța, este vorba despre Nelu Enescu, fost adjunct al ex-directorului Ghiga, unul dintre cei care nu ieșea din cuvântul lui Roșca, pe când era în fosta funcție de conducere. Cei doi s-au lăudat, la beție, și cu o repoziționare a lui Daniel Burlan ca director în structura viitoarei Sucursale Miniere de la Motru. Se cunoaște însă că Burlan nu ar fi acceptat să revină în municipiu, deși i s-ar fi propus deja asta de către Laurențiu Ciobotărică. Cert este că dacă aceste numiri anunțate de Roșca și Bădița s-ar opera minerii ar fi extrem de dezamăgiți de actuala conducere a CEO.